Prima pagină » Vremea » Marea Britanie va avea cea mai fierbinte zi din istorie. Temperaturile vor ajunge marți până la 42 de grade Celsius

Marea Britanie va avea cea mai fierbinte zi din istorie. Temperaturile vor ajunge marți până la 42 de grade Celsius

Marea Britanie va avea cea mai fierbinte zi din istorie. Temperaturile vor ajunge marți până la 42 de grade Celsius

Marea Britanie va avea cea mai fierbinte zi din istorie, iar meteorologii anunță că temperaturile vor ajunge marți până la 42 de grade Celsius.

Cea mai înaltă temperatură din această vară, de 38,1 C, a fost atinsă luni în Suffolk, puțin sub recordul stabilit în Marea Britanie, în 2019, de 38,7 C. Țara Galilor a înregistrat, luni, cea mai fierbinte zi din istorie, termometrele indicând 37,1 C.

Met Office a emis o avertizare roșie de căldură extremă care acoperă o mare parte din centrul, nordul și sud-estul Angliei.

Cel puțin patru persoane s-au înecat după ce au încercat să scape de căldura și au intrat în râuri și lacuri.

Mai multe companii de transporturi au recomandat oamenilor să evite călătoriile și au existat, de asemenea, avertismente de presiune asupra spitalelor și serviciilor de ambulanță, scrie BBC.

Cod roșu de caniculă în România! ANM avertizează că temperaturile vor depăși recordurile absolute

Sursa foto: Shutterstock

O mare parte din Europa și Africa de Nord se confruntă cu temperaturi extreme

Luni s-au închis mai multe școli, în ciuda recomandărilor guvernamentale împotriva acestui lucru.

Companiile de apă din sudul și estul Angliei au avertizat că o creștere a cererii va duce la o presiune scăzută – și chiar la întreruperea furnizării – pentru unele gospodării.

Luni a fost pentru prima dată în istorie când Met Office (instituția de meteorologie din UK) a emis un avertisment roșu.

Acesta indică faptul că sunt așteptate efecte adverse pe scară largă asupra sănătății, care nu se limitează la cei deja vulnerabili la căldură extremă, și că „vor fi necesare schimbări substanțiale în practicile de lucru și rutinele zilnice”.

O mare parte din Europa și Africa de Nord se confruntă, de asemenea, cu căldură extremă, cu incendii de vegetație izbucnite în Franța, Spania, Portugalia, Grecia și Maroc.

Autoritățile din Franța au spus că temperaturile ar putea atinge niveluri record în 15 regiuni din sud-vest, mii de oameni fiind deja forțați să își părăsească locuințele.

Peste 1.000 de decese au fost atribuite căldurii din Spania și Portugalia din ultimele zile.

Vă recomandăm să citiți și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli