VIDEO | Marius Budăi: „Nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale. Sunt lucruri foarte grave și sunt convins că ele nu trebuie să rămână acolo”

Publicat: 19/07/2022, 22:46

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, marți, la Antena3, despre pensiile speciale şi modalitatea prin care vor fi impozitate, afirmând că pensiile militare nu intră în această categorie. Întrebat pe cine va afecta acest impozit, social-democratul a precizat că se aşteaptă un răspuns de la ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, şi nu ţine de Legea Pensiilor sau de reforma derulată în PNRR.

„Să vină domnul ministru cu propunerea şi vedem. Noi am dat toate cifrele de care dispunem. E propunere pe Codul fiscal şi e la dumnealui, ministrul Finanţelor. Eu nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale şi nu cred că vor intra aici, pentru că noi vom discuta cu Comisia. Oricum, renegocierea PNRR, inclusiv pe agricultură, pentru că e anormal ca într-un program să nu ai niciun leu pentru managementul apei în România.

De altfel, am primit întrebări de la Comisia Europeană de ce o asemenea asumare a unui procent de 9,4% până în 2070 cu plata pensiilor. Nu există niciun document care să fi plecat din Ministerul Muncii cu acest procent”, a declarat Marius Budăi.

Marius Budăi a menționat că nu va renunța la discuțiile de renegociere pentru PNRR cu Comisia Europeană, în contextul în care procentele nu sunt realiste.

„A înţeles Comisia şi ştim bine că şi comisarii, parlamentarii europeni, au o pensie specială. Am explicat că pensiile militare nu au cum să intre în această categorie, pentru că sunt pensii militare de stat. Sunt chestiuni diferite. Vom încheia discuţiile cu Comisia – discuţii la nivel de comisar şi la nivel de tehnic, dar dacă mergi pe masă cu toate argumentele. În primul rând, hai să stabilim un lucru: România are circa 4-5 milioane lucrători în Uniunea Europeană.

Ei au fost pregătiţi de statul român. Ei contribuie la PIB al Uniunii Europene prin contribuţia pe care o au în statele respective. Ori, ei nu contribuie la noi în ţară şi în ţările respective. Nu poţi să mă încosertezi pe mine, România, într-un procent, din moment ce eu am oameni la tine. Am avut aceste discuţii premergătoare cu Comisia.

Am analizat aproape toate PNRR-urile din Uniunea Europeană. Am discutat prin ambasade, am analizat legislaţiile naţionale ale statelor din UE şi nu am găsit nicăieri vreo asemenea asumare cu vreun procent şi, mai ales, până în 2070. Sunt lucruri foarte grave. Sunt convins că aceste lucruri nu trebuie să rămână acolo”, a afirmat Marius Budăi.

De asemenea, oficialul a precizat că nu va semna, în calitate de ministru, niciun document care să ducă la sărăcirea pensionarilor din România.

„Discutăm fiecare cu ministrul nostru de resort, explicăm cu cifrele pe masă, cu argumentele pe masă, şi eu am încredere că se va face. Eu nu cred că va fi o decizie nefavorabilă sau, cel puțin, nu voi fi eu ministrul care să semneze o reformă care să îi sărăcească pe actualii seniori ai României și pe viitoarele generații. Până în 2070, nu voi semna așa ceva. Nu voi renunţa la a discuta cu Comisa Europeană. De prin toamnă aşteptăm primul răspuns”, a precizat Marius Budăi.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, luni, la sediul partidului, despre o supraimpozitare a pensiilor militarilor, oficialul fiind de părere că acestea sunt pensii ocupaţionale, și nu pensii speciale.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Mesajul emoționant pe care l-a ales Narcisa pentru coroana lui Mădălin. Tânăra i-a vizitat mormântul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va...
Secretul unui pui suculent și delicios. Sfat de aur de la Jamie Oliver
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Război total după lansarea filmului Buzz House! Reacția lui Selly, după acuzațiile grave la adresa...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator