Prima pagină » Actualitate » Adrian Câciu: Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2023 pentru a compensa erodarea puterii de cumpărare

Adrian Câciu: Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2023 pentru a compensa erodarea puterii de cumpărare

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că pensiile vor crește începând cu 1 ianuarie 2023. Oficialul a adăugat că analizează creșterea limitei de la care să impoziteze pensiile, în prezent de 2000 de lei.

”Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma modului în care economia funcţionează în acest an. Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”, a declarat Câciu.

Ministrul Finanțelor a mai precizat, la finalul ședinței de Guvern de miercuri, că analizează creșterea limitei de la care să impoziteze pensiile, în prezent de 2000 de lei.

“Analiza este în derulare. Vreau să fiu foarte clar cu privire la sistemul public de pensii. Sistemul public de pensii nu este impozitat în acest moment până la valoarea de 2.000 de lei. Lucrurile așa vor rămâne. Analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în 2017. Între timp lucrurile au evoluat din perspectiva inflației”, a spus el.

În analiza pe care o face ministerul Finanțelor, spune Câciu, are în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepția sistemului public de pensii cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiția neimpozitării părții de contributivitate.

Potrivit acestuia, când va fi gata analiza, va fi prezentată Coaliției, iar până atunci nu vrea să dea detalii.

De asemenea, tot miercuri ministrul Finanțelor a anunțat că românii își vor putea amâna ratele la bancă cu până la nouă luni, iar prevederile se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefii forțelor armate din Marea Britanie și Germania cer reînarmarea continentului: „Agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Epava unui vapor de lux scufundat în Lacul Michigan în urmă cu peste 150 de ani, găsită după șase decenii de căutări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
O nouă rundă de negocieri de pace privind Ucraina