Prima pagină » Sport » Anglia – Germania, finala Europeanului de fotbal feminin! Audiențe și asistențe incredibile: peste 500.000 de spectatori în timp ce 47 la sută dintre spectatori sunt doamne și domnișoare

Anglia – Germania, finala Europeanului de fotbal feminin! Audiențe și asistențe incredibile: peste 500.000 de spectatori în timp ce 47 la sută dintre spectatori sunt doamne și domnișoare

Anglia - Germania, finala Europeanului de fotbal feminin! Audiențe și asistențe incredibile: peste 500.000 de spectatori în timp ce 47 la sută dintre spectatori sunt doamne și domnișoare

Anglia și Germania dispută pe stadionul Wembley din Londra, duminică, de la ora 19.00, ultimul act al turneului final la care au concurat 16 echipe naționale.

Este a doua ediţie de când competiţia a fost extinsă lîn acest format, iar Marea Britanie găzduieşte pentru a doua oară turneul, după anul 2005. Olanda este campioana en titre, iar Irlanda de Nord participă pentru prima dată la o competiţie UEFA Women’s Euro.

Numărul total al spectatorilor care au asistat la meciurile Campionatului European de fotbal feminin – EURO 2022, înaintea finalei dintre Anglia, gazda competiţiei, şi Italia, s-a ridicat la 487.683, mai mult decât dublu faţă de ediţia din 2017, desfăşurată în Olanda şi urmărită din tribune de 240.055 de fani.

Finala de duminică se va disputa pe legendarul stadion londonez Wembley, cu o capacitate de 87.000 de locuri, astfel că audienţa totală a EURO Women’s 2022 va depăşi cu siguranţă totalul de 500.000 de spectatori, având mari şanse să se doboare cu această ocazie recordul de audienţă la un meci feminin de fotbal.

Anglia – Germania, finala Europeanului de fotbal feminin! Marketingul a ajutat ca fotbalul feminin să se dezvolte în ultimii ani

Anunţul a fost făcut joi de UEFA, care a precizat că aproximativ 100.000 de copii (băieţi şi fete) au făcut parte din această asistenţă record, iar 47% dintre fanii prezenţi pe stadioane au fost femei.

Campionatul European feminin din Anglia a doborât, în afara asistenţei totale, recordul de spectatori la un meci din cadrul acestei competiţii: 68.871, la meciul Anglia – Austria (1-0) din faza grupelor, disputat pe stadionul Old Trafford din Manchester, care va fi probabil îmbunătăţit cu ocazia finalei de pe Wembley.

Ideea de marketing a întrecerii a fost de a da șansa locuitorilor din orașe mai mici de a vedea pe viu meciuri dintr-o competiție internațională pentru care în mod normal ar trebui să călătorească sute de kilometri.

Așa au apărut orașe precum Brighton & Hove, Sheffield, Milton Keys și Rotherham ca gazde ale unor meciuri.

Marketingul impus de UEFA și FIFA a contribuit și el foarte mult la dezvoltarea acestui sport. În ultimele decenii, popularitatea fotbaluli feminin a făcut ca marile cluburi să înfiinţeze echipe de fete, iar competiţiile continentale aduc din ce în ce mai mulți spectatori în tribune.

Partida de pe legendarul stadion londonez Wembley va fi transmisă în direct pe TVR 2, duminică, ora 19.00. Partidele precedente n-au fost live, ci înregistrate și difuzate după miezul nopții.

Sursă foto: Facebook / England football team

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Cum l-a răsfățat Simona Halep pe Dorin Mateiu la Wimbledon. Ce delicatese au mâncat în saloanele elegante din Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?