Prima pagină » Video » VIDEO Biserica Amzei, renăscută din propria cenușă (DOCUMENTAR)

VIDEO Biserica Amzei, renăscută din propria cenușă (DOCUMENTAR)

Biserica Amzei se află în cartierul Piața Amzei, pe strada care duce din Calea Victoriei spre Bulevardul General Gheorghe Magheru.

Prima biserică, cea care purta hramul Sfântului Nicolae, a fost construită între anii 1807-1810, prin intermediul fondurilor lăsate de colonelul Nicolae Dărăscu, de către nepotul său, Amza Năescu, al doilea vistier al țării, dar și de cele lăste de Dimitrie și Dionisie Dârjescu. Biserica era de dimensiuni mici și avea o singură turlă.

Înainte de anul 1832, de jur împrejurul bisericii existau mai multe chilii, unde funcționa o școală cu două clase pentru începători. Ulterior, în anul 1846, biserica a fost distrusă de un incendiu, iar restaurarea a căpătat alte proporții. Prin intermediul unor alte reparații, în anul 1875, lăcașului de cult i s-au adăugat două turle, din lemn și tablă. Tot atunci a fost construită și o fântână, în stil neoclasic, din piatră, care se afla la sud-vestul bisericii, lângă casa parohială.

Mai târziu, în anul 1898, biserica veche a fost demolată din temelie, din inițiativa preotului paroh iconom stavrofor Ilie Teodorescu. În locul acesteia s-a construit un nou lăcaș.

Biserica Amzei a fost edificată între anii 1898 şi 1901, la inițiativa lui Ilie Teodorescu. Acesta a apelat la serviciile renumitului arhitect Alexandru Săvulescu, cel care a proiectat clădirea actualului Muzeu Național de Istorie a României și Primăria municipiului Buzău, dar și ale arhitectului polonez Siegfrid Kofczinsky, proiectant al Castelului Peleș din Sinaia. Aceștia au propus un proiect de arhitectură care a înglobat elemente ale stilului Art Nouveau, combinate cu stil neoromânesc și baroc, însoțit de o bogată ornamentație arhitecturală din piatră, cărămidă și brâuri dispuse median, alături de șiruri de ocnițe situate sub cornișă.

Planul bisericii a fost realizat în stil triconc, cu pronaosul ușor supralărgit și trei turle: una mare peste naos, cu o cupolă și două turnuri mai mici, pe cele două ante ale pronaosului. Accesul în biserică se face prin trei portaluri închise cu uși din lemn de stejar sculptat.

Intrarea principală, dinspre vest, este surmontată de un arc treflat. Intrările dinspre nord și sud sunt protejate prin porticuri adânci și au câte o arcadă frontală, iar lateral, câte un arc în potcoavă. Fiecare arc frontal se rezeamă pe coloane cu capiteluri compozite, de factură academistă.

Totodată, interiorul bisericii este foarte înalt, cu lumina naturală filtrată prin vitralii. Trei candelabre mari din bronz luminează biserica în interior, în timp ce arcadele și stâlpii interiori au origini renascentiste. Din păcate, pictura s-a fisurat de-a lungul anilor.

Lucrarea noii biserici a început în iulie 1898 și s-a terminat în 21 octombrie 1901, atunci când lăcașul de cult a primit și hramul Sfinților Împărați, pe lângă hramul Sfântului Ierarh Nicolae și hramul Buna Vestire. Abia în anul 1901, în vremea domniei regelui Carol I și a reginei Elisabeta, biserica a fost sfințită.

De-a lungul istoriei, în lăcașul de cult s-au oficiat diverse slujbe oficiate pentru membrii Casei Regale a României.

Primul care a oficiat slujbele a fost chiar preotul ctitor Ilie Teodorescu, cel care a fost ales drept Episcop al Tomisului în anul 1923. Acesta a îndeplinit diverse funcții didactice, printre care cea de profesor de religie la Liceul Sfântul Sava din Capitală. Ulterior, și Mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei și-a rostit predicile aici. Printre enoriașii bisericii de la acea vreme se numărau, de asemenea, familiile viitorilor prim-miniștri Take Ionescu și Alexandru Marghiloman.

În prezent, începând cu anul 2013, comunitatea eclesială a Bisericii Amzei este deservită de preotul paroh Florin Alin Sandu, prin implicarea căruia au fost continuate într-o manieră susținută, din încredințarea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, eforturile de restaurare ale sfântului locaș de cult, reușind să se redea frumusețea cu care a fost înzestrată această biserică preeminentă a Capitalei de ctitorii săi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Noile marcaje de pe drumurile naționale îi păcălesc pe șoferi. Ce sunt „dinții de dragon”
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Mai mulți români au primit mesaje SMS frauduloase cu amenzi pentru viteză