VIDEO Schitul Darvari, lăcașul din inima Bucureștiului (DOCUMENTAR)

Schitul Darvari, cunoscut drept Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, ctitorit în anul 1834, de către Mihail Darvari și soția sa, Elena, se află în centrul Capitalei. Biserica a fost inițial una din lemn fără turlă și păzită de ziduri groase, cu hramul „Învierea Sfântului Lazăr”.

Încă din anul 1992, Schitul Darvari cu întreg complexul de clădiri din jur, a fost declarat „monument istoric” de către Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

ACTUALITATE Doru Bușcu: „Niciun CANDIDAT nu e pregătit pentru confruntare electorală”

19:20

EMISIUNI Doru Bușcu, despre Nicușor Dan: „Trebuie să facă niște lucruri care să îl recomande, care să rezoneze cu funcția lui de președinte”

19:08

Schitului Darvari datează de aproape două secole, când Mihail Darvari și soția sa, Elena, au cumpărat de la ctitorii Bisericii Icoana un teren în spatele lăcașului de cult.

Aici a fost zidită o mică și modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazăr, al Sfinților Împărați Constantin și Elena și al Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei și apropiații acestora.

Biserica este construită din zid de cărămidă în formă de cruce în stilul arhitectural oltenesc-muntenesc, compartimentată în altar, naos și pronaos.

Naosul este delimitat de pronaos prin stâlpi lați, ușor ieșiți din ziduri. Catapeteasma este din lemn, ornamentată cu o sculptură fină și o pictură. Turla este pe naos, deschisă în formă octogonală, cu ferestre înalte.

În exterior, într-o parte și alta a ferestrelor sunt coloane de zid văruite în alb, ca tot exteriorul turlei. Biserica are și un pridvor închis care face practic corp comun cu restul suprafeței și are legătură cu pronaosul printr-o deschidere mare. Aici, credincioșii pot asista la slujbă.

Toate ferestrele au grilaje din fier forjat și ancadramente cu sculptura în piatră. Fațadele exterioare sunt în mare parte simple, având în partea superioară un brâu încadrat de două rânduri de cărămizi.

Curtea bisericuței este mică, cu alei și trotuare pavate și a fost împrejmuită cu ziduri groase și înalte, iar în partea de nord și de vest au fost construite chilii, pentru adăpostirea preoților ce aveau să slujească în noul lăcaș.

În 1835, familia Darvari a chemat aici 12 călugărițe de la Mănăstirile Pasărea și Ciorogârla, pentru a îngriji biserica și pentru a cânta la slujbe. Astfel, ele au transformat acest lăcaș de cult într-o obște monahală, prima stareță fiind, potrivit documentelor care datează din acea perioadă, Maica Sofia, fiica unui boier din Câmpulung.

Ea a cârmuit obștea nou formată în anii 1835-1846 și 1854-1859. În tot acest timp, slujeau aici preoţi de mir.

Mai târziu, în anul 1864, după Legea Secularizării dată de domnitorul Alexandru Ioan-Cuza, multe mânăstiri românești au fost închise. Un an mai târziu, călugărițele de la Darvari au fost trimise înapoi la mânăstirile Pasărea și Ciorogârla, iar schitul a fost închis.

În anul 1869 a început o nouă perioadă pentru acest schit. Călugării români de la Schitul Prodromul din Muntele Athos au primit îngăduința familiei ctitorilor de a se adăposti aici de câte ori treceau prin București pentru a strânge ajutoare. La schimb, călugării aveau obligația de a săvârși sfintele slujbe.

Din cauza stării degradate în care a ajuns schitul în anul 1894, la cererea Mitropolitului Ghenadie Petrescu, familia ctitorului a făcut reparaţiile necesare pentru buna funcţionare a vieţii monahale.

Nicolae Darvari, epitropul schitului în acea vreme, a reparat biserica și i-a adăugat o turlă şi un pridvor, pentru înfrumuseţare şi mai mult loc pentru credincioşi.

O a doua reparaţie generală a fost făcută între anii 1933 şi 1934 de către nepotul ctitorului, iar biserica a fost pictată în frescă de Iosif Keber, în stil neobizantin. Nepotul ctitorului a înlocuit din temelie vechiul locaş și a construit biserica în forma sa actuală şi tot el a înnoit chiliile de lângă biserică, după planurile arhitectului Gheorghe Simotta.

În 1959, schitul a fost închis de către autoritățile comuniste, iar călugării care se aflau aici, împreună cu stareţul lor, părintele Simion Ciumandra, au fost mutaţi cu forţa la Mânăstirea Cernica, iar lăcaşul a devenit biserică de mir ca filie a Bisericii Icoanei.

După 1989, au început noi lucrări de restaurare a picturii deteriorate. Cel care a supravegheat procesul a fost părintele Sofian Boghiu, stareţul Mânăstirii Antim. Prezenţa acestuia a adăugat schitului un spor de pace şi duhovnicie.

La 31 martie 1996, prin hotararea Sfantului Sinod și ca urmare a grijii deosebite a Preafericitului Patriarh Teoctist, Schitul Darvari a redevenit așezământ monahal. În acest scop, au fost aduși monahi din Mănăstirea Crasna, cum ar fi Părintele Ambrozie Meleaca, cel care a devenit primul stareț după anul 1989. Mai târziu, acesta a fost ales Episcop Vicar Patriarhal, iar din anul 2006, primul întâistătător al Episcopiei Giurgiului.

Până în anul 2002, au fost refăcute chiliile deteriorate de pe partea sudică a Schitului și clopotnița, reconstruită după planurile originale făcute de arhitectul Gheorghe Simotta. Acest corp, opera arhitectului Nicolae Vlădescu, cuprinde 9 chilii pentru monahi, trapeza, clopotniţa, magazinul şi un mic paraclis de rugăciune.

Din anul 2007, Preafericitul Părinte Daniel, îi încredinţează ascultarea stareţiei, parintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, sub cârmuirea sa duhovnicească fiind continuate lucrarile de revigorare duhovnicească, restaurare a clădirilor vechi, a bisericii şi de implicare în viata spirituală a comunităţii.

Șapte ani mai târziu, în 2014, arhimandritul Teofil Anăstăsoaie a fost chemat în ascultarea de Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi în locul său la Schitul Darvari, Patriarhul Daniel l-a numit pe protosinghelul Ghelasie Iorga.

În data de 22 august 2019, Preafericitul Părinte Daniel, îi încredinţează ascultarea stareţiei Parintelui ieromonah Arsenie Irimiea.