Prima pagină » Turism » Începe „Litoralul pentru toți”/ Prețurile pentru o noapte de cazare pleacă de la 35 lei

Începe „Litoralul pentru toți”/ Prețurile pentru o noapte de cazare pleacă de la 35 lei

Otilia Serescu
Începe „Litoralul pentru toți”/ Prețurile pentru o noapte de cazare pleacă de la 35 lei
Sursa foto - Caracter ilustrativ: Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)

Programul social „Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august și durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană.

Prețurile sunt cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Până în prezent și-au anunțat participarea 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziția turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

„În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, “Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoș Răducan, președintele FPTR, conform unui comunicat de presă.

Tarife mai mici cu 75% față de mijlocul sezonului

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.

Programul Litoralul pentru Toți se află la ediția cu numărul 41 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toți se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hoteluri restaurante”, având în componență societăți comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.

Vă recomandăm să citiți și:

Două persoane au fost ucise de explozia unei mine în timp ce înotau în Marea Neagră

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Traian Băsescu: Dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Diana Buzoianu atacă PSD: „Se poate să treacă legi într-o singură zi”. Miza: mandatele a 8.000 de consilieri locali și județeni
Click
Ce iubesc și ce urăsc turiștii străini la țara noastră. „Traficul este atât de rău, încât poate dura chiar și cinci ore să ajungi”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni