Prima pagină » Știri » Orașul din România cu cele mai multe divorțuri. Aici, 7 cupluri se despart în fiecare zi

Orașul din România cu cele mai multe divorțuri. Aici, 7 cupluri se despart în fiecare zi

Amyra Garey
Orașul din România cu cele mai multe divorțuri. Aici, 7 cupluri se despart în fiecare zi

Divorțurile înregistrate la bărbații cu vârste între 40-44 de ani și femeile cu vârstele între 30-40 de ani au fost foarte întâlnite în ultimii ani. În anul 2021, în 3 județe s-au înregistrat peste 1000 cazuri de divorț, respectiv în Constanța, Iași și Prahova, iar în București s-au înregistrat 2600 de cazuri de divorț, reprezentând 9,6% din numărul total de divorțuri înregistrat la nivel național.

Începând cu vârsta de 50 de ani numărul bărbaţilor care au divorţat a fost semnificativ mai mare decât cel al femeilor: de 1,4 ori la grupa de vârstă 50-54 şi de 1,8 ori la grupele de vârstă 55-59 ani şi 60 ani şi peste, arată studiul publicat de INS din 2021.

În prezent, cel mai mic număr de divorțuri a fost în  Covasna, unde s-a înregistrat un număr de 227 de divorțuri, iar în Vâlcea, 205 divorțuri, Bucureștiul fiind în fruntea clasamentului.

În total, 2.600 de divorțuri pe an, respectiv, 7 divorțuri pe zi.

Divorțul, un subiect necercetat

Înainte, divorțul era acordat de Biserică.

”Pravilele sunt abandonate dupa intocmirea legislatiei moderne de la 1864 si iesirea casatoriei din sfera Bisericii. De fapt, acest lucru se intampla deja de pe la sfarșitul secolului al 18-lea, cand spetele incep sa se divida – nunta ramane pe seama Bisericii, adica desfacerea cununiei, in timp ce patrimoniul, zestrea, darurile, averea comuna – revin unui tribunal civil”, spune Constanța Vintilă-Ghițulescu, un cercetător de la Institutul de Istorie.

”Desi, divortul este un subiect cat se poate de serios, el n-a fost cercetat de istoricii si sociologii romani. Este inca privit drept un subiect frivol. Dar, cine stie, poate se va ridica un proiect mare interdisciplinar care sa ne ofere date concrete si nu doar speculatii”, conchide cercetătorul român.”, a mai adăugat aceasta.

Cercetătorul a mai spus că înainte de Codul Civil, dacă o femeie trăia în ”concubinaj”, mai exact, parteneriatul civil de azi, ea nu avea niciun drept atunci când bărbatul cu care stătea se hotăra să o dea afară. Devenea o ”paria” a societății.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Am avut o SURPRIZĂ”. Migranții ajunși în Ceuta dezvăluie de ce au ales să se ÎNTOARCĂ în Maroc
Digi24
„Apocalipsa comandată prin poștă”. Epidemia de ciclosporiază din SUA expune pericolul unui viitor scenariu de coșmar: atacul biologic
Cancan.ro
Un bărbat a fost împușcat în Ferentari! Au oprit mașina și l-au atacat după miezul nopții 😲
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
De ce scade nivelul Dunării, deși în România a plouat mult. Explicațiile hidrologilor
Mediafax
Intervenție de URGENȚĂ pe Dunăre: O stâncă va fi DETONATĂ pentru a devia cursul Dunării spre centrala nucleară de la Cernavodă
Click
Suma dată de doi români pentru trei porții de mâncare în Thasos: „Cantitate suficientă, gustos și, zic eu, foarte ieftin”
Digi24
„Înșelătoria incredibilă” prin care un escroc a păcălit turiști și oficiali din Italia timp de zeci de ani cu un amfiteatru roman fals
Cancan.ro
Această tânără de 27 de ani a fost dată dispărută pe 25 iulie 2026. IREAL unde a fost găsită după 6 zile
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum arată SUV-ul electric cu autonomie mai mare decât o TESLA MODEL Y?
Descopera.ro
O reptilă marină s-a fosilizat atât de bine încât...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu