Prima pagină » Actualitate » Ion Iliescu, la moartea Reginei Elisabeta a II-a: O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului

Ion Iliescu, la moartea Reginei Elisabeta a II-a: O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului

Otilia Serescu
Ion Iliescu, la moartea Reginei Elisabeta a II-a: O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis, vineri, un omagiu odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a. „O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului. Și care nu a uitat o clipă de interesele țării al cărei șef de stat era”, a caracterizat-o el pe fosta Suverană a Marii Britanii.

„Încetarea din viață a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a marchează sfârșitul unei epoci istorice, plină de schimbări, în care Marea Britanie a avut de jucat un rol de primă mână. Victoria Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, la care Regina a participat direct, ca toată generația din care a făcut parte, a fost începutul unor reforme economice și sociale ce au influențat atât continentul european, cât și întreaga lume”, a scris Ion Iliescu.

Fostul lider al României afirmă că fosta Suverană „și-a făcut datoria care-i revenea în sistemul politic britanic, fără ezitare, și fără să se lase purtată de convingerile sale personale, oricât de greu i-a fost asta, în momente delicate din viață. A fost o personalitate puternică, și complexă, dincolo de imaginea care ni se prezintă, ca de obicei, în astfel de momente”.

„Relațiile României cu Marea Britanie au fost neașteptat de corecte, în această lungă domnie a Reginei Elisabeta a II-a. Marea Britanie a fost un partener activ în efortul de industrializare și de modernizare a economiei României, a ajutat la pregătirea unor elite intelectuale și tehnice. A contribuit la formarea personalului necesar aderării noastre la UE și la NATO. Marea Britanie este o destinație predilectă pentru români, în ciuda ieșirii țării din UE”, a adăugat Iliescu, într-o postare, pe blogul său.

„O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului”

„Am avut ocazia să o cunosc și să discut cu Regina, dincolo de constrângerile protocolului. O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului. Și care nu a uitat o clipă de interesele țării al cărei șef de stat era! Păstrez o amintire puternică întâlnirii din 2004, în cadrul vizitei private în Marea Britanie, când Regina a oferit un dejun privat, la care a participat și marea noastră balerina Alina Cojocaru”, a adăugat sursa citată.

Marea Britanie a pierdut, într-un moment delicat pentru Occident, și pentru democrație, ca sistem politic, un lider, și un liant al solidarității naționale, iar România un prieten și un reper, spune fostul președinte al României.

„Transmit condoleanțele mele familiei îndoliate și întregul meu sprijin în aceste momente dureroase. Dumnezeu s-o odihnească!”, a conchis Ion Iliescu.

Ion Iliescu, la moartea Reginei Elisabeta a II-a: O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului / Sursa foto: Blog Ion Iliescu

Ion Iliescu, la moartea Reginei Elisabeta a II-a: O personalitate puternică, deschisă către problemele care dominau agenda publică, și cu simțul umorului / Sursa foto: Blog Ion Iliescu

Urmărește cele mai noi informații despre moartea Reginei AICI

Vă recomandăm să citiți și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...