Prima pagină » Actualitate » ANALIZĂ Gândul. Admiterea la universitățile din Iași: se caută psihologia, informatica și se anunță o criză majoră de farmaciști. Recordul: 8,57 candidați / loc bugetat la Kinetoterapie

ANALIZĂ Gândul. Admiterea la universitățile din Iași: se caută psihologia, informatica și se anunță o criză majoră de farmaciști. Recordul: 8,57 candidați / loc bugetat la Kinetoterapie

Gândul a realizat o analiză a rezultatelor procesului de admitere la cele cinci universități de stat din Iași, derulat atât în vară, cât și în toamnă. Interesul constant pentru orice fel de specializare, indiferent de facultate, care oferă studii aprofundate de IT, s-a păstrat și anul acesta, dar surpriza o reprezintă în ultimii ani Facultatea de Psihologie și Științele Educației, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, care are una dintre cele mai mari concurențe de la instituția de învățământ superior.

În ciuda orientării către IT a industriei din oraș și a creșterii solicitărilor de la companii de absolvenți înalți calificați, un trend rămâne neschimbat de 20 de ani la UAIC: Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor este printre cele mai căutate facultăți, are 25% din studenții activi de la licență ai universității, chiar dacă oferta pe piața de muncă este limitată față de opțiunile pe care le au tinerii.

Ultimul an în care s-a putut intra lejer la UAIC

Universitățile de stat din Iași au raportat anul acesta sesiuni de admitere cel puțin la fel de bune ca în anii anteriori: doar la UAIC, prima universitate din România, au fost depuse 12.062 de dosare pentru un loc una dintre cele 15 facultăți. Miza a fost mare anul acesta la „Cuza”: sursele „Gândul” au explicat că va fi, cel mai probabil, ultimul an în care se va intra la cele mai căutate specializări doar cu concurs de dosare. În mod concret, înainte de pandemie, exista o creștere a numărului de specializări care impuneau admitere după un anumit fel de probă scrisă. După venirea pandemiei și mutarea admiterii în online, probele s-au scos, situația fiind la fel și în 2022. La Facultatea de Informatică, unde se dădea un examen mai complex decât cel de la Bacalaureat la matematică sau informatică, s-a intrat doar pe bază de dosar. Astfel, diferența între primul intrat cu media 10 și ultimul care a prins un loc la buget a fost de 0.11 sutimi – de la 10.00 la 9.89, fiind peste 150 de locuri ocupate, la Informatică fiind o concurență de 5,54 candidați / loc.

Cea mai mare concurență de la UAIC a fost înregistrată la domeniul Kinetoterapie și motricitate specială de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde au fost 8,57 de candidați / loc bugetat. Acest lucru s-a datorat și faptului că au fost 30 de locuri scoase la buget de către facultate, care și-a completat în admiterea de toamnă și toate locurile de la taxă. Și aici se intra până înainte de pandemie cu un examen scris din materia de Biologie de clasa a XI-a, Anatomia umană, care s-a scos din 2020. La Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie, au fost 5,89 de candidați pe un loc bugetat, păstrându-se un interes crescut și anul acesta, la fel ca în anii precedenți, în timp ce la Drept, unde s-a scos testul de gramatică de la admitere, a fost o concurență de 5,67 candidați / loc bugetat.

O surpriză în acest an a fost concurența de la specializarea Informatică Economică, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor: au fost 7,94 de candidaţi / loc bugetat, fiind 540 de dosare pe 68 de locuri la buget.

Ingineria, la mare căutare, la fel și Medicina

O creștere surprinzătoare s-a înregistrat anul acesta la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Interesul pentru domeniile tehnice de la cele 11 facultăți, inclusiv una de Arhitectură, s-a tradus într-un record al ultimilor ani: au fost cu 40% mai mulți candidați pe locurile bugetate la ciclul de licență și cu 50% mai mulți candidați pe locurile pentru candidații români de pretutindeni. Cifrele bune au determinat conducerea TUIASI să solicite de la Ministerul Educației o suplimentare a numărului de locuri în toamnă, ministerul aprobând acest lucru, dar doar la nivelul locurilor pentru candidații români de pretutindeni. În prezent, Politehnica ieșeană este singura universitate din Iași care nu a finalizat încă admiterea de toamnă, și mai primește candidați până la finalul săptămânii, vineri, 16 septembrie.

„Putem afirma foarte clar că admiterea din acest an, la licență și masterat, a reprezentat un record al ultimilor ani. Un succes care, recunosc deschis, mi-a depășit oarecum așteptările, având în vedere dimensiunea promoției absolvenților de bacalaureat. În același timp, ne așteptam la rezultate bune, susținuți fiind de campania la nivel național care evidențiază rolul învățământului tehnic și solicitările uriașe de specialiști absolvenți ai studiilor universitare tehnice. O campanie firească, având în vedere că nicio țară nu poate spera să se dezvolte fără ingineri”, a declarat prof. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, într-un comunicat remis presei după prima rundă de admitere.

Politehnica este, de altfel, una dintre cele două universități din Iași, alături de Medicină, care nu a renunțat la probele scrise pentru admitere pe perioada pandemiei. Atât la Facultatea de Automatică și Calculatoare, cât și la Facultatea de Arhitectură s-au dat probe care au contat în proporție majoritară în media de admitere. De altfel, acestea au fost și facultățile cu cea mai mare concurență, de peste 2 candidați / loc bugetat.

Criză majoră la UMF: tinerii nu mai vor să fie farmaciști

Și reprezentanții Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV), și ai Universității de Medicină „Grigore T. Popa” au spus că au avut candidați la un nivel comparabil cu anul trecut, când au fost cifre record pe ultimii 5 ani. La USV au rămas doar câteva locuri la buget, ocupate în admiterea de toamnă încheiată săptămâna trecută, în timp ce la UMF concurența la Medicină Generală a crescut, dar o criză majoră este prezentă la Farmacie, unde este al treilea an la rând în care nu s-au ocupat integral locurile de la buget. Decizia universității a fost de a deschide o specializare separată la Facultatea de Farmacie, care vizează cosmetologia, unde au fost mai mulți candidați decât locuri bugetate, dar la specializarea standard de la Farmacie nu au fost candidați nici cât jumătate dintre locurile propuse. La UMF s-a dat admitere la toate cele patru facultăți: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi