Prima pagină » Cultură » FOTO – Picturile artistului Ștefan Câlția, expuse la Londra. A fost invitat să prezinte perspectiva sa asupra satului transilvănean de însuși Regele Charles al III-lea

FOTO – Picturile artistului Ștefan Câlția, expuse la Londra. A fost invitat să prezinte perspectiva sa asupra satului transilvănean de însuși Regele Charles al III-lea

Otilia Serescu
„Path in Transylvania”, expoziție semnată de artistul Ștefan Câlția

O serie cu lucrări care reflectă lumea reală și lumea fantastică, semnate de artistul român Ștefan Câlția, este expusă în  Galeria „The Garrison Chapel” din Londra. Printre admiratorii pictorului se numără Regele Charles al III-lea.

Temele fantastice abordate de Ştefan Câlţia în lucrările sale sunt prezentate publicului larg prin picturi, personaje și obiecte special gândite în contextul expoziției de la The Garrison Chapel, spațiu expozițional al The Prince’s Foundation – principala fundație cu activitate în România patronată de Regele Charles al III-lea și care găzduiește expoziții ale artiștilor invitați și dezvoltă programe educaționale în diverse domenii.

Rosie Alderton, manager al The Garrison Chapel, afirmă: „Sunt convinsă că viziunea lui Ștefan Câlția despre lume va surprinde și va inspira publicul care va vizita galeria”.

„Path in Transylvania”, expoziție semnată de artistul Ștefan Câlția

„Path in Transylvania”, expoziție semnată de artistul Ștefan Câlția

Invitat să-și expună lucrările la Londra, de însuși Regele Charles al III-lea

Ștefan Câlţia, care a avut privilegiul de a îl întâlni pe Rege în Transilvania în această primăvară, este cunoscut ca un artist multidisciplinar.

În mai 2022, artistul Ștefan Câlția a avut privilegiul unei întâlniri cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, la una dintre vizitele sale periodice în Transilvania. Fascinat de lumea picturală a artistului, dar și de  permanentă sa muncă de aducere în actualitate a meșteșugurilor și a universului ancestral a satului  transilvan, Ștefan Câlția a fost invitat cu o expoziție personală în galeria din inima centralului cartier  londonez, Belgravia.

Pictura lui Ștefan Câlția este recunoscută prin complexitatea discursului narativ care aduce împreună clovni, personaje ce protejează case, păsări, elemente zoomorfe, personaje ce călătoresc pe, dar și deasupra liniei de pământ abia sugerate de pictor. Preocupat de ideea de loc ca o reprezentare a naturii și a apartenenței, peisajele lui vorbesc despre rădăcini, despre relația omului cu natura, despre pictură ca mediu de exprimare, dar și despre conservare și păstrare.

„Path in Transylvania”, expoziție semnată de artistul Ștefan Câlția

„Path in Transylvania”, expoziție semnată de artistul Ștefan Câlția

„Nu am ambiția nici să răstorn lumea, nici să o schimb”

„Totuși, aș vrea ca acela care privește ceea ce am făcut nici măcar să nu intuiască această poveste. Mi-aș dori ca el să-și vadă propriile sale locuri, pe care le are deja rânduite în interiorul său. Nu îmi doresc să se schimbe atunci când stă în acest peisaj, ci, pur și simplu, ca el să privească, într-un mod mai limpede sau dintr-un alt unghi, ceea ce deja purta cu sine. Iar apoi, după ce pleacă de lângă lucrarea mea, să aibă bucuria unei meditații. Nu am ambiția nici să răstorn lumea, nici să o schimb. Este ca și cum am sta împreună pe un deal, privind apa Oltului sclipind în zare. Poate că eu înțeleg ceva din această imagine și tu altceva. Dar amândouă aceste înțelegeri sunt legate de lumină”, spune Ștefan Câlția.

Artistul abordează în expoziția „PATH IN TRANSYLVANIA” teme precum arhitectura vernaculară, meșteșugurile tradiționale, dar și biodiversitatea, ca resurse permanente în viețile noastre pe care e de dorit să ni le reamintim în aceste vremuri.

„Path în Transylvania”, de Ştefan Câlţia, va putea fi vizitată până pe 16 octombrie 2022.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan recunoaște că două persoane din campania sa au fost implicate în scandalul pozelor trucate de la prezidențialele din 2025
Digi24
Fulgy, fiul Clejanilor, a fost internat la Obregia după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer
Cancan.ro
Gabi Tamaș L-A BĂTUT pe Aris Eram la Survivor! Șoc TOTAL: a fost dat afară INSTANT
Prosport.ro
FOTO. Despărțirea anului. Manechinul l-a părăsit pe celebrul milionar
Adevarul
„N-avem niciun plan, îi trimitem la moarte!" Acuzația care cutremură America despre războiul cu Iran
Mediafax
Premierul Republicii Moldova readuce în discuție ideea unirii cu România: „Cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului își dau seama că suntem foarte aproape de unire”
Click
Povestea impresionantă a unui bărbat fără adăpost. A fost angajat la magazinul unde le cerea bani trecătorilor. „Este foarte conștiincios”
Digi24
Cum s-a transformat jefuirea unui camion cu KitKat dintr-o veste proastă într-o oportunitate de aur pentru comunicarea de criză
Cancan.ro
Valentin Sanfira a înșelat-o! Codruța și-a luat inima-n dinți și a recunoscut motivul divorțului: 'Infidelitate'
Ce se întâmplă doctore
O fostă prezentatoare TV a renunțat la presă și s-a mutat cu logodnicul fotbalist în America de Sud: „Cel mai frumos capitol pe care îl încep…”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Companie ce angajează 120 de oameni la fabrica de drone din București. Modelul flagship produs aici decoleaza și aterizeaza pe verticală
Descopera.ro
Enigmă științifică: Ce este paradoxul gemenilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Dinții copiilor antici dezvăluie o boală extrem de gravă de acum 4.000 de ani