Prima pagină » Știri externe » Poate începe al treilea război mondial? Avertismentul unui oficial rus, în cazul în care Ucraina se alătură NATO

Poate începe al treilea război mondial? Avertismentul unui oficial rus, în cazul în care Ucraina se alătură NATO

Elena Popescu
Poate începe al treilea război mondial? Avertismentul unui oficial rus, în cazul în care Ucraina se alătură NATO

Al treilea război mondial ar putea deveni realitate dacă Ucraina ar fi primită în NATO. Această afirmație șocantă a fost făcută de către secretarul adjunct al Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, Aleksandr Venediktov, într-un interviu difuzat joi de agenţia TASS.

”Kievul ştie foarte bine că un asemenea pas ar însemna o escaladare garantată spre un al treilea război mondial. Pe asta contează, se pare (ucrainenii) – să creeze zgomot informaţional şi să atragă din nou atenţia asupra lor”, a spus Venediktov, relatează Agerpres.

Venediktov a precizat, de asemenea că Occidentul, prin faptul că ajută Ucraina, ”ia parte direct la conflict”.

Nu este prima dată când rușii amenință alte state

Recent, unul dintre propagandiștii de la Moscova i-a transmis președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să bombardeze Marea Britanie, deoarece, spune el, aceasta este ”sursa tuturor relelor”. Astfel, într-un episod recet din „The Listening Post”, realizat de jurnaliștii de la Al Jazeera, este prezentat un extras dintr-o emisiune difuzată de unul dintre cele mai mari posturi TV din Rusia, fragment în care propagandistul sugerează ca Marea Britanie să fie bombardată din cauza ajutorului militar pe care Londra îl furnizează Ucrainei.

„De ce ar trebui să bombardăm Ucraina sau Germania când avem Marea Britanie, sursa tuturor relelor?”, spune acesta.

Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să intre în NATO

În urmă cu câteva săptămâni, Volodimir Zelenski a anunţat că Ucraina va solicita o aderare ”accelerată” la NATO, imediat după ce Rusia a oficializat anexarea a patru regiuni ucrainene.

”Adoptăm o măsură decisivă semnând candidatura Ucrainei în vederea unei aderări accelerate la NATO. De facto, noi am parcurs drumul către NATO. De facto, am dovedit deja compatibilitate cu standardele Alianţei Nord-Atlantice. Ele sunt reale pentru Ucraina. Sunt reale pe câmpul de luptă şi în fiecare aspect al interacţiunilor noastre. Avem încredere unii în alţii, ne ajutăm şi ne apărăm. Aceasta este Alianţa Nord-Atlantica. De facto”, a declarat el Zelenski într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cererea de aderare a Ucrainei la NATO a fost semnată în fața camerelor de președintele Volodimir Zelenski, de președintele Radei Supreme Ruslan Stefanchuk și de prim-ministrul Denis Șmihal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Loredana Groza, răvășitoare în Monaco. Artista și-a surprins fanii cu imagini spectaculoase în costum de baie
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce AMENDĂ vei plăti dacă ești prins cu 91 km/h în localitate? Suma a crescut cu 300 de lei
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Dacă unii dintre primii conducători ai lumii au fost, de fapt, femei?