Prima pagină » Video » VIDEO | George Mihăiță, invitat în podcastul ”La mijloc”: ”Am avut șansa să lucrez cu cei mai mari regizori”

VIDEO | George Mihăiță, invitat în podcastul ”La mijloc”: ”Am avut șansa să lucrez cu cei mai mari regizori”

George Mihăiță a fost invitatul lui Codin Maticiuc în podcastul ”La Mijloc”, prilej cu care a vorbit despre norocul său de a lucra cu cei mai mari regizori din România, dar și despre felul său de privi un rol și de a-l învăța. 

Actorul a povestit cum a învățat toată viața, atât de la colegii săi, cât și de la regizori, fapt care l-a făcut să poată juca și roluri extrem de dificile.

”Am avut șansa să lucrez, mai ales pe teatru, cu cei mai mari regizori. Cum spunea Bartoș, de ce n-am avut și eu norocul tău să lucrez cu atâția regizori importanți, asta e mare lucru. Și pe film, să lucrezi cu Pintilie, pe urmă cu Tocilescu, Mălăele, Dabija, e mare lucru. Câte a putut să îmi povestească Tocilescu despre oameni interlopi pe care i-a cunoscut, la care a stat în Germania…

Marii regizori lucrează la simplitatea personajului. Iar dacă uneori am reușit e pentru faptul că am învățat de la aceștia. Și de la colegii mei, dar mai ales de la acești mari regizori. Lecții. De aia facem Institutul, să învățăm. Noi, actorii, învățăm toată viața. Dacă știm să învățăm, să primim. Și eu am fost, la viața mea, un elev silitor. Câte parcuri am luat eu din București, câte biserici, cu textul ăsta, să îl învăț, nu vrei să știi. Am un clipuleț cu locurile pe unde am repetat. Dacă nu iei în serios rolul, este foarte greu și foarte solicitant și foarte periculos actoricește”, a povestit George Mihăiță.

George Mihăiță: ”E mare lucru să fiu eu, George Mihăiță, relaxat, să nu îl simt pe cel din spate că se uită într-un fel”

De asemenea, actorul a ținut să vorbească despre cât de bine se simte în echipa serialului ”Clanul”, el fiind o persoană pozitivă, iar aici are norocul de a întâlni numai oameni care știu să își lase problemele acasă și care muncesc cu bucurie.

”Există aici (n.r. la filmările serialului Clanul) o echipă extraordinară, nu numai de actori, nu numai de regizori, care sunt toți top, ci și cei de la machiaj, șoferi, tot. Nu am întâlnit. Și stăm de vorbă, unii cu alții, în drum spre filmare sau la machiaj… Există aici bucurie. Rar am întâlnit, la toți oamenii, să fie o bucurie de a munci, de a fi toți o echipă, ca o familie, de a fi pozitivi. E mare lucru. Eu, de felul meu, sunt pozitiv, dar mai întâlnesc în jur oameni care au necazurile lor, au problemele lor. Aici, sunt sigur că mulți au problemele lor, dar le uită. E mare lucru să fiu eu, George Mihăiță, să fiu eu, relaxat, să nu îl simt pe cel din spate că se uită într-un fel”, a mai spus actorul.

Podcastul La Mijloc, al cărui invitat este George Mihăiță, poate fi urmărit integral aici.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Cât de exacte sunt afirmațiile lui Trump din discursul privind Starea Uniunii?
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică