Prima pagină » Actualitate » Fostul manager al Institutului de Psihiatrie „Socola”, trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de 500.000 lei

Fostul manager al Institutului de Psihiatrie „Socola”, trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de 500.000 lei

Fostul manager al Institutului de Psihiatrie „Socola”, trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de 500.000 lei

Fostul director al Institutului de Psihiatrie Socola din judeţul Iaşi şi alţi doi angajaţi în cadrul instituţiei au fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce au făcut plăți de aproape 500.000 de lei în contul unei firme care făcuse lucrări la unitatea medicală, deşi acestea nu fuseseră finalizate.

DNA a transmis, luni, într-un comunicat de presă, că procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe Adrian Bogdan Şaramet, la data faptei manager interimar şi ordonator de credite al Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În același dosar vor ajunge în fața instanței Ionuţ Mihalache şi Radu Bogdan Ignat, ambii angajați în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi.

O firmă din Suceava și administratorul acesteia au fost trimiși în judecată în aceeași cauză, iar Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în dosar.

Procurorii anticorupție arată că, în luna decembrie 2020, în contextul derulării unui contract încheiat între Institutul de Psihiatrie Socola Iași și SC Cao Cons SRL Suceava ce avea ca obiect „Reabilitare și modernizare rețea alimentare cu apă potabilă”, inculpații Șaramet Adrian Bogdan și Mihalache Ionuț, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, ar fi aprobat achitarea sumei de 490.323 lei ce reprezenta contravaloarea totală a lucrărilor, în condițiile în care acestea nu erau finalizate, iar garanția de bună execuție nu fusese constituită de către executant.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

​ȘARAMET ADRIAN BOGDAN, la data faptei manager interimar și ordonator de credite al Institutului de Psihiatrie Socola Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

​MIHALACHE IONUȚ, la data faptei responsabil cu controlul financiar preventiv în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

​IGNAT RADU BOGDAN, la data faptelor auditor în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iași și președinte al unei comisii de recepție a lucrărilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
​ – abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual,

Persoană fizică, administrator al SC Cao Cons SRL Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

SC CAO CONS SRL Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În luna decembrie 2020, în contextul derulării unui contract încheiat între Institutul de Psihiatrie Socola Iași și SC Cao Cons SRL Suceava ce avea ca obiect „Reabilitare și modernizare rețea alimentare cu apă potabilă”, inculpații Șaramet Adrian Bogdan și Mihalache Ionuț, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, ar fi aprobat achitarea sumei de 490.323 lei ce reprezenta contravaloarea totală a lucrărilor, în condițiile în care acestea nu erau finalizate, iar garanția de bună execuție nu fusese constituită de către executant.

Într-o manieră asemănătoare ar fi procedat și membrii comisiei de recepție a lucrărilor (formată din Ignat Radu Bogdan, Atanasiu Alin Adrian și Zaharia Raul Gabriel) care ar fi atestat în mod nelegal executarea în totalitate a lucrărilor în condițiile în acestea nu erau finalizate.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

În cauză, Ministerul Sănătății a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 490.323 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații Atanasiu Alin Adrian și Zaharia Raul Gabriel, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

În prezența apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, 2 ani, 2 luni și 20 zile de închisoare și interzicerea unor drepturi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Cazări inedite în România: dormi sub stele într-o căruță cu coviltir, cu baie și aer condiționat
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ingredientul banal din bucătărie care ar putea afecta ficatul chiar și la persoanele slabe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!