Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Ministerul Culturii susține expoziția Efectul Picasso de la Muzeul de Artă Recentă din București. Lucian Romașcanu: ”Este pentru prima oară când Ministerul Culturii finanțează un proiect strategic de artă plastică”

VIDEO | Ministerul Culturii susține expoziția Efectul Picasso de la Muzeul de Artă Recentă din București. Lucian Romașcanu: ”Este pentru prima oară când Ministerul Culturii finanțează un proiect strategic de artă plastică”

Oana Zvobodă

România este parte a unui eveniment de anvergură la nivel mondial care va avea loc în 2023 pentru a marca opera, figura și influența lui Pablo Picasso, la 50 de ani de la dispariția artistului exemplar al modernității. Expoziția dedicată lui Pablo Picasso de la Muzeul de Artă Recentă din București va pune anul viitor România pe harta artistică a lumii, alături de Franța, Spania, SUA, Elveția, Belgia și Germania. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a vorbit, marți, despre sprijinul financiar acordat acestui proiect, care reprezintă și prima finanțare a unui proiect strategic de artă plastică.

Muzeul de Artă Recentă București (MARe), în colaborare cu Muzeul Picasso din Paris, va reprezenta România în acest proiect care va include 42 de expoziții ale capodoperei lui Pablo Picasso.

România va fi parte din proiectul care, în întreg anul 2023, va puncta geniul creator al lui Picasso, prin lucrări ce vor fi expuse, printre altele, la Centrul Pompidou din Paris, Muzeul Guggenheim din Bilbao, Muzeul Brooklyn, Fundația Beyeler din Basel, Muzeul Regal de Artă din Bruxelles și Muzeul Von der Heydt din Wuppertal (Germania).

Expoziția de la Muzeul de Artă Recentă București va reuni 46 de lucrări de Pablo Picasso, expuse pentru prima dată în România. Ministerul Culturii va sprijini financiar expoziția.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a vorbit despre importanța pentru România a expoziției Efectul Picasso, de la Muzeul de Artă Recentă București, care va fi organizată în perioada 25 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024.

„Ministerul Culturii, măcar de s-ar ține de cele două posibile competențe pe care le are: să ajute și, dacă nu ajută, măcar să nu încurce. Eu, în ceea ce fac, încerc să ajut. Garantat, nu încurc. Acum, sigur… un plan care are trei ani este mai lung decât orice guvernare românească.

Eu sper să ajungem la finalul anului viitor – chiar dacă nu o să mai fiu eu – în capacitatea de a ajuta, pentru că există, în primul rând, partea de finanțare și vom găsi calea necesară, fie că este parteneriat, fie că va fi un proiect prioritar finanțat de Ministerul Culturii, organizat de Muzeul de Artă Recentă. Deci, financiar există variante.

Logistic, există partea de transport, pe care putem, prin resursele Guvernului, să o asigurăm la nivelul de securitate necesar, dar și alte lucruri, asigurări și așa mai departe. Până la urmă, partea noastră se rezumă la bani. În tot ce ține de partea artistică, selecție, selecția muzeului, Ministerul Culturii nu are nicio contribuție, și îi felicit din toată inima că au fost cei selectați.

Noi încercăm, repet, să finanțăm și vom reuși, adică suntem un pas în plus, de a nu încurca, să zicem, ci a ajuta. Și îmi doresc foarte tare să se întâmple. Mi-e greu să cred că, oricine ar fi acolo, nu sesizează importanța momentului”, a spus ministrul Culturii, prezent la evenimentul organizat marți de la Muzeul de Artă Recentă, pentru prezentarea expoziției Efectul Picasso din 2023, o manifestare unică la nivel național.

Lucian Romașcanu a mai spus că, anul acestea, este pentru prima dată când Ministerul Culturii finanțează un proiect strategic de artă plastică, până acum fiind implicat doar în proiecte de teatru și de operă.

”Am finanțat ART Safari, și acolo a fost un parteneriat cu Victoria and Albert Museum din Londra”, a completat ministrul Culturii.

În 2023, va fi pentru prima data în întreaga istorie a culturii românești în care capodopere ale lui Pablo Picasso vor fi prezentate, timp de trei luni, publicului din România.

Expoziția Efectul Picasso de la Muzeul de Artă Recentă București va fi organizată în perioada 25 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024, fiind susținută de Ministerul Culturii și de Institutul Francez, Ambasada Franței în România. Cele 46 de lucrări de Pablo Picasso vor fi expuse pentru prima dată în România, printre acestea fiind și o serie de tablouri faimoase, unele de mari dimensiuni, care, alături de desenele și lucrările de grafică ale artistului, au marcat evoluția artei mondiale pe parcursul mai multor decenii. Lucrările provin în totalitate de la Muzeul Picasso din Paris.

Acestora li se vor adăuga 50 de lucrări de artiști români moderni și contemporani care atestă influența constantă a operei și figurii lui Picasso în cea de-a doua jumătate a secolului XX și la începutul secolului XXI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli