Prima pagină » Actualitate » Doi frați gemeni de patru ani, care mergeau dezorientați pe marginea unui drum din Mehedinți, salvați de la o posibilă tragedie. Copiii nu știau unde locuiesc / Cum a fost găsită familia

Doi frați gemeni de patru ani, care mergeau dezorientați pe marginea unui drum din Mehedinți, salvați de la o posibilă tragedie. Copiii nu știau unde locuiesc / Cum a fost găsită familia

Elena Ailuţoaei
Doi frați gemeni de patru ani, care mergeau dezorientați pe marginea unui drum din Mehedinți, salvați de la o posibilă tragedie. Copiii nu știau unde locuiesc / Cum a fost găsită familia
Doi frați gemeni de patru ani, care mergeau dezorientați pe marginea unui drum din Mehedinți, salvați de un jandarm. Copiii nu știau unde locuiesc / Cum a fost găsită familia

Aflat în timpul liber, în timp ce conducea spre casă, locotenentul Lucian Ristea, a observat doi copii care fugeau pe marginea carosabilului, într-o zonă circulată intens, în apropierea localității Șimian, din județul Mehedinți.

Tată la rândul său, Lucian a realizat pericolul la care erau expuși micuții, care alergau dezorientați și, pentru o clipă, s-a pus în locul părinților acestora. A oprit mașina, a alergat într-un suflet la copii, i-a luat în brațe și a încercat să afle cum au ajuns acolo și unde locuiesc.

Confuzi și destul de speriați, gemenii de 4 ani n-au știut să spună unde locuiesc, indicând o zonă unde nu erau case și nici unde vor să ajungă.

Cum a fost găsită familia

Timpul trecea, așa că Lucian a luat legătura cu colegii de la Postul de Poliție Șimian, pentru a identifica familia celor doi frați.

Norocul lor a fost că pe drum s-au întâlnit cu un bărbat care i-a recunoscut pe copii și a indicat adresa unde trebuiau să ajungă.

În scurt timp, cei doi frați au ajuns la părinți, care plecaseră disperați în căutarea lor.

„O misiune de suflet încheiată cu succes, dublată de sentimentul datoriei îndeplinite și de bucuria unei familii reunite”, au spus reprezentanții Jandarmeriei Mehedinți.

Vă recomandăm să citiți și:

VIDEO | Misiune dificilă pentru coborârea unui turist ucrainean rămas blocat în Munții Făgăraș

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...