Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Doi polițiști locali din Cluj au parcat pe trotuar, cu girofarul aprins. Le era poftă de fast-food

VIDEO | Doi polițiști locali din Cluj au parcat pe trotuar, cu girofarul aprins. Le era poftă de fast-food

Doi polițiști locali din Cluj au parcat pe trotuar și au pornit girofarul, din simplul motiv că le era poftă de un „KFC”.

Cei doi nu se aflau în intervenție, doar că le era foame și aveau poftă de un meniu KFC.

Imaginile au ajuns pe rețelele de socializare. Trecătorii s-au uitat uluiți la cei doi polițiști care și-au pornit sirenele pentru „misiunea urgentă” din pauza de masă.

„Dacă eu aș opri acolo cu avariile pornite și aș merge la KFC, ăia doi “polițiști” ar sări cu amenda și ar chema să-mi ridice mașina. Dar ei erau într-o operațiune specială de umplere a burților și atunci totul e permis, girofar, oprit aiurea”, scrie cel care a distribuit imaginile.

Potrivit presasm.ro, autoritățile s-au autosesizat în cazul polițiștilor amatori de fast food: ”Potrivit procedurilor legale, sesizarea a fost trimisă Comisiei de disciplină. Aceasta va verifica împrejurările în care s-a petrecut fapta, urmând să stabilească sancțiunea”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli