Prima pagină » Știri » Tentativă de suicid la Spitalul de Urgență Buzău. Un pacient de 47 de ani s-a aruncat în gol de la etajul patru

Tentativă de suicid la Spitalul de Urgență Buzău. Un pacient de 47 de ani s-a aruncat în gol de la etajul patru

Tentativă de suicid la Spitalul de Urgență Buzău. Un pacient de 47 de ani s-a aruncat în gol de la etajul patru

Un pacient în vârstă de 47 de ani, internat în secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Buzău, s-a aruncat sâmbătă dimineață de la fereastra salonului în care se afla, situat la etajul patru.

Bărbatul a fost adus joi, în stare de inconștiență, la Spitalul Județean Buzău, după ce a încercat să se sinucidă ingerând mai multe medicamente. Ajuns la UPU, el a fost transferat la scurt timp în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, apoi a fost mutat într-unul dintre saloanele secției de Medicină Internă.

Abia stabilizat după intoxicația cu medicamente, pacientul de 47 de ani a căutat o altă cale de a-și duce la îndeplinire planul. Astfel, a decis să se arunce de la fereastra salonului în care era internat, scrie adevărul.ro.

După ce s-a aruncat de la etajul patru, penultimul nivel al clădirii celei mai mari unități spitalicești din județul Buzău, pacientul a suferit multiple traumatisme, iar acum i se acordă îngrijiri medicale de specialitate.

„Pacientul s-a prezentat la unitatea noastră, în data de 17 noiembrie, în stare gravă, în comă, motiv pentru care a fost internat pe secția Anestezie și Terapie Intensivă. Ulterior, a fost transferat pe secția Medicină Internă. Astăzi (n.n. sâmbătă, 19 noiembrie), urma sa fie transferat la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, în vederea efectuării consultului psihiatric”, se arată într-un comunicat al conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău, se fac demersuri pentru a fi transferat la o unitate medicală din București.

Incidentul urmaeză să fie anchetat de polițiștii buzoieni, dar și de cercetări interne pentru a se stabili dacă personalul de serviciu are vreo vină.

Potrivit procedurilor, în astfel de situații sunt prevăzute măsuri suplimentare de supraveghere a pacienților care au trecut prin tentative de suicid.

În cele mai multe dintre astfel de situații, personalul medical al spitalului decide, după stabilizarea bolnavilor, transferul către unități de specialitate, în speță Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
O româncă din Spania a dat lovitura în Zaragoza. Fenomenul „Plaxinta” a adunat mii de clienți: „Suntem uimiți”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a anunțat un acord cu Putin privind un armistițiu în sectorul energetic
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!