Prima pagină » Știri politice » Alina Gorghiu, despre majorarea pensiilor: „Nu se pune problema de o mărire doar cu 6,1%” | VIDEO

Alina Gorghiu, despre majorarea pensiilor: „Nu se pune problema de o mărire doar cu 6,1%” | VIDEO

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat luni că PNL are argumente suficiente pentru a propune o mărire nediferențiată a pensiilor, așa cum permite Constituția.

De asemenea, ea a dat asigurări că nu se pune problemă doar de o mărire cu 6,1%, aceasta explicând că s-a discutat despre acest procent doar pentru că acesta reprezintă necesarul pentru acoperirea ratei inflației.

Potrivit lui Gorghiu, PNL își dorește o ședință a coaliției cât mai urgentă, dat fiind faptul că deja, în opinia liberalilor, există întârzieri în ceea ce privește adoptarea unor decizii referitoare la pensii.

„Nu, nu m-am contrazis cu premierul, am spus aceleaşi lucruri şi eu şi domnul prim-ministru şi colegii noştri, şi anume că ne dorim creşterea punctului de pensie care să acopere rata inflaţiei, că ne dorim ca această creştere să asigure puterea de cumpărare a pensionarilor. Da, s-au spus mai multe lucruri pentru că ne-am dorit ca această discuţie să ducă spre un punct de vedere pe care PNL să îl aibă în coaliţie, astfel încât să-i convingem şi pe colegii noştri că pensiile trebuie mărite într-un procent cât mai mare”, a declarat luni Alina Gorghiu.

6,1%, rata inflației de anul trecut

Gorghiu a mai explicat că legea obligă la indexarea pensiilor cu rata inflației, iar procentul de 6,1% vehiculat reprezintă doar rata inflației de anul trecut, nicidecum un prag peste care nu se poate trece. Potrivit acesteia, PNL își dorește o creștere mai mare a pensiilor, tocmai ținând cont și de rata inflației de anula cesta.

„Faptul că rata inflaţiei este de aproximativ 15%, că a afectat puterea de cumpărare a pensionarilor. A fost vehiculat 6,1%, vorbim de inflaţia de anul trecut, dar la 1 ianuarie 2023, cu siguranţă, procentul cu care punctul de pensie va creşte va fi mai mare decât rata inflaţiei de anul trecut. Asta a fost concluzia pe care PNL a avut-o în BPN”, a spus ea.

Alina Gorghiu a mai afirmat că potrivit „calculelor făcute de specialiştii liberali, nu este afectat deficitul bugetar dacă se ajunge la o mărire cu 15% a punctului de pensie. Există resurse pentru această mărire aşa cum îşi doreşte PNL”.

„Ca urmare a cifrelor, ca urmare a indicatorilor economici, ca urmare a argumentelor cu care vor veni cei din coaliţie, vom ajunge la varianta finală. Eu am susţinut argumentele PNL şi cred că avem suficiente argumente astfel încât să ajungem la o mărire nediferenţiată a pensiilor, aşa cum este legal şi constituţional, însă coaliţia va fi cea care va avea ultimul cuvânt de spus, repet, cu cifrele pe masă (…)

”Suntem în întârziere cu acest jalon din PNRR pentru că este un jalon sensibil şi a trebuit să fie discutat cu ministerele de linie. Ne dorim ca aceste pensii speciale să se racordeze la principiul contributivităţii şi ne dorim ca oamenii care ocupă aceste profesii să nu depopuleze tagma respectivă, pentru că există şi acest risc, ca atare trebuie tratat cu foarte mult tact subiectul pensiilor speciale şi sunt absolut convinsă că Ministerul Muncii înţelege că acest jalon din PNRR trebuie bifat până la finalul anului”, a mai spus Gorghiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ILIE BOLOJAN pregătește alternativa: Dacă Guvernul Tomac pică, vom veni cu o soluție
Digi24
Ucraina va cere 20 de miliarde de dolari de la aliați înainte de summitul NATO: „Vrem ca Rusia să ardă și mai tare”
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua divă a Mondialului. A lucrat în zidărie și acum atrage toate privirile
Adevarul
Nici UDMR nu vrea să voteze guvernul. Hunor așteaptă retragerea lui Tomac SURSE
Mediafax
PERICOL în Europa. Un proiect uriaș, de 14 miliarde de euro, ar putea distruge o atracție populară
Click
Locul de muncă care îi oferă unei tinere șase luni de concediu plătit pe an. Nu ai nevoie de studii universitare. „Am multă libertate”
Digi24
Popcorn și panică: Atacurile Ucrainei asupra Crimeei transformă „trofeul” lui Putin într-o capcană letală
Cancan.ro
După 21 de ani de muncă, o româncă a depus dosar de pensionare pentru limită de vârstă, la 62 de ani. Ce pensie a primit
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Gata cu trotinetele! Bruxelles le scoate complet de pe străzi
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Studenții își pierd rapid capacitatea de a citi