Ce poți să faci dacă ai primit mai multe facturi și ai datorii mari la energie? Răspunsul celor mai mari furnizori din România

Ce poți să faci dacă ai primit mai multe facturi și ai datorii mari la energie? Răspunsul celor mai mari furnizori din România
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 23/11/2022, 08:00

Facturile la curent și la gaze pot fi peste posibilitățile financiare pentru unii consumatori, mai ales cei care încă primesc facturi întârziate, duble, pentru care nu au reușit să pună bani de-o parte. În cazuri justificate, furnizorii au proceduri pentru a permite eșalonarea plății facturii.

Maria A., o pensionară din județul Prahova, a primit recent, pentru prima dată din luna mai, două facturi la curent de la societatea cu care a avut contract până în septembrie, Electrica Furnizare. Suma din factură era rezonabilă pentru consumul de energie electrică, la nivelul unei luni, dar din mai, de când nu a mai plătit, nu a reușit să facă economii, astfel că a început să caute soluții pentru achitarea sumei totale de aproape 3.000 de lei.

Femeia a plătit una dintre facturi, iar pentru a doua, și-a propus să contacteze compania pentru a obține o eșalonare. Conform legii, eșalonarea nu este o obligație pentru compania de utilități, dar poate fi negociată de fiecare client în parte.

Cum se poate obține eșalonarea plăților la Enel

Clienții care estimează că nu pot plăti factura în acest sezon rece, pot solicita în scris ca aceasta să fie eșalonată, au explicat reprezentanții Enel Energie și Enel Energie Muntenia, la solicitarea Gândul. Furnizorul oferă această facilitate la plată chiar și după ce a revenit la facturarea lunară a consumului, după ce, din cauza schimbărilor legislative, trimisese facturi cu întârziere.

În acest caz, clienții pot beneficia de rate lunare egale, pe o perioadă de cel mult șase luni, după ce achită un avans de 30% din valoarea totală a facturilor. Încheierea unui acord de eșalonare între furnizor și client se face și în funcție de comportamentul și istoricul de plată al facturilor”, arată oficialii Enel.

Pentru acordarea eșalonării este nevoie de o cerere scrisă, modelul fiind disponibil în format electronic pe site-ul furnizorului, însoțită de copia dovezii de plată pentru avansul de 30% și de copia actului de identitate, în cazul persoanelor fizice, sau de copia CUI, pentru persoanele juridice.

Documentele pot fi transmise din contul MyEnel, prin formularul de contact online, categoria Facturi și plăți, apoi Motivul de contact – Solicitări cont sau pot fi depuse în magazinele Enel, au detaliat reprezentanții Enel Energie și Enel Energie Muntenia.

În România, Grupul Enel deserveşte 3 milioane de clienţi prin reţeaua sa de furnizare şi distribuţie, în toată țara.

Procedura E.ON

Și E.ON Energie România oferă posibilitatea eșalonării, în cazuri punctuale, discutate cu reprezentanții companiei, conform informațiilor transmise la solicitarea Gândul.

„Facturarea consumului clienţilor E.ON Energie România se desfăşoară normal, fără întârzieri, facturile fiind emise lunar. Este posibil însă să existe cazuri izolate în care facturile să nu ajungă la unii clienţi, din diverse cauze, ce nu țin de procesul de facturare. Îi rugăm pe clienții care se regăsesc într-o astfel de situație să acceseze secțiunea dedicată de pe pagina de internet eon.ro/ contact sau să ne sesizeze telefonic, la numărul de telefon 0265.200.900, de luni până vineri, între orele 8:00-20:00”, au transmis reprezentanții E.ON.

Totodată, clienții au posibilitatea să obțină facturile la magazinele E.ON, prin intermediul serviciului MyOffice și pot face plata prin intermediul robotului BRD. Clienții care doresc şi alte informaţii care presupun interacțiunea cu agenții E.ON Energie din magazin trebuie să facă în prealabil o programare online, pe secţiunea dedicată sau la numărul de telefon 0265.208.466.

Pentru accesul ușor la facturi și la orice informații de interes în relația cu furnizorul de energie, compania recomandăm clienților să îşi creeze un cont personal pe platforma E.ON Myline şi să activeze factura electronică, aceasta devenind accesibilă odată cu emiterea ei.

„E.ON Energie România recomandă clienților să opteze pentru autocitire. Transmiterea indexului autocitit este cea mai bună modalitate de a plăti lunar exact cantitatea de energie electrică sau gaze naturale consumată, dar și pentru a evita, la fiecare trei luni, facturi de regularizare mari.

Totodată, este importantă respectarea termenelor contractuale de plată, pentru evitarea situațiilor nedorite precum întreruperea furnizării sau costuri adiționale generate de plata cu întârziere (dobânzi penalizatoare).

Pentru a veni în sprijinul clienților care întâmpină greutăți în plata facturilor, la solicitarea acestora, datoriile către compania noastră se pot plăti în mod eșalonat, decizia privind acordarea/neacordarea acestei înlesniri la plată fiind luată pentru fiecare solicitant în parte, în baza unei analize interne”, au transmis reprezentanții E.ON.

E.ON Energie România, membră a grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluții energetice, având un portofoliu variat, format din circa 3,4 milioane de clienți, atât rezidențiali, cât şi companii şi municipalități.

Modalitatea de plată la Electrica Furnizare

În cazul Electrica Furnizare, compania a anunțat, la jumătatea lunii trecute, că schimbările legislative sunt de vină pentru întârzierea cu care vin facturile, iar în cazul în care clienții se confruntă cu dificultăți financiare, au posibilitatea să le plătească eșalonat, în urma încheierii unei convenții.

Reprezentanții companiei au precizat că, după efectuarea tuturor modificărilor necesare în sistemul informatic – pe baza citirii transmise de către Operatorul de Distribuție Energie Electrică România, pe baza indexului autocitit de client și a estimărilor aferente locurilor de consum fără citire -, facturile se vor emite lunar.

Într-un răspuns pentru Gândul, compania a confirmat că poate eșalona plata facturilor, după analizarea cererilor.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților casnici, compania Electrica Furnizare le oferă acestora posibilitatea de plată eșalonată a facturilor.

Solicitările privind eșalonarea plății pot fi transmise de către clienți folosind formularul de contact online, care poate fi accesat la link-ul dedicat, sau pot fi depuse în centrele de relații cu clienții.

Utilizând canalul de contact online, clienții pot transmite simplu și rapid o solicitare de eșalonare, fiind scutiți de deplasarea în punctele de prezență ale companiei. După înregistrarea solicitării, furnizorul analizează cererea de eșalonare și, în funcție de specificul fiecărui client, decide asupra planurilor alternative de plată.

Solicitările de eșalonare sunt soluționate în maximum 20 de zile lucrătoare”, au transmis reprezentanții companiei.

Întrebați despre evoluția acestor cereri, respectiv numărul clienților care au transmis recent solicitări cu privire la eșalonarea plăților, reprezentații Electrica Furnizare au spus că nu este o creștere față de perioada similară a anului 2021.

Electrica Furnizare, înființată în 2011, prin fuziunea fostelor filiale Electrica Furnizare Muntenia Nord, Electrica Furnizare Transilvania Nord și Electrica Furnizare Transilvania Sud, este parte a Grupului Electrica și are un portofoliu de peste 3,2 milioane de clienți. Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată la Bursele de Valori București și London Stock Exchange, încă din anul 2014.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×