EXCLUSIV | Cum a cumpărat Administrația Școlilor Sector 6, condusă de Alexandru Gâdiuță (USR), 48 de aparate de aer condiționat pentru o școală veche de 50 de ani: „O funcționare simultană a acestora ar crea premisele unui eveniment sinistru”

EXCLUSIV | Cum a cumpărat Administrația Școlilor Sector 6, condusă de Alexandru Gâdiuță (USR), 48 de aparate de aer condiționat pentru o școală veche de 50 de ani: „O funcționare simultană a acestora ar crea premisele unui eveniment sinistru”

Administrația Școlilor din Sectorul 6, care este în atribuțiile viceprimarului Alexandru Gâdiuță (USR), a făcut recent o achiziție de 48 de aparate de aer condiționat, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care au fost montate într-o școală cu probleme din cauza avariilor la rețeaua Termoenergetica. Este vorba de Școala „Ion Dumitriu”, din cartierul Militari, care este foarte veche, cu o infrastructură energetică neschimbată, din cauza căreia nu ar suporta funcționarea aparatelor în același timp, fără un risc major, potrivit surselor Gândul.

Pe data de 7 decembrie, Administrația Școlilor din Sectorul 6, instituție condusă de USR, prin viceprimarul Alexandru Gâdiuță, a făcut o achiziție directă, în valoare de 96.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro) pentru 48 de aparate de aer condiționat.

Potrivit anunțului din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), aparatele de aer condiționat sunt cumpărate pentru o școală cu probleme în ceea ce privește furnizarea agentului termic.

„Achiziționarea a 48 bucăți aparate aer condiționat pentru încălzirea claselor în unitățile de învățământ unde apar frecvent avarii cauzate de deficiența distribuirii agentului termic în școli. La momentul actual sunt mari avarii de distribuire a agentului termic în o parte din unitățile de învățământ de pe raza Sectorului 6. Prețul unui aparat va include transportul, punerea pe poziție și montajul în sălile de clasă în care se va solicita acest lucru. Se va asigura montajul cu tot circuitul cablurilor și kitul de montaj inclus”, se arată în anunțul de pe SEAP.

Conform surselor Gândul, la Școala Gimnazială „Ion Dumitriu”, din cartierul Militari, care este foarte veche, folosirea simultană a noilor aparate ar crea un risc major.

„Fără studiu preliminar sau audit energetic al instalației electrice a școlii, nemodernizată de peste 50 de ani”

„Soluția tehnică adoptată nu are niciun studiu preliminar sau un audit energetic al instalației electrice a școlii, nemodernizată de peste 50 de ani, de când a fost construită școala. Această achiziție atentează în mod direct la securitatea elevilor, drept pentru care, până în prezent, nu a fost permisă utilizarea aparatelor de aer condiționat.

O funcționare a acestora simultană ar crea premisele unui eveniment sinistru ca cel de la Colectiv sau Maternitatea Giulești”, au declarat surse din administrație, pentru Gândul.

Aceleași surse mai spun că soluția cea mai potrivită ar fi fost o centrală proprie pentru această școală.

„O soluție urgentă de încălzire a școlii se putea face prin achiziționarea și montarea unei centrale proprii, lucrare care s-ar fi putut realiza în regim de urgență, având în vedere perioada rece de afară. Mai mult decât atât, știut fiind riscul de avarie la Termoenergetica, și posibilele sistări ale agentului termic, Administrația Școlilor (AS) 6 ar fi trebuit să deruleze un asemenea proiect din timp, astfel încât vremea rece să fi găsit Școala Gimnazială «Ion Dumitriu» cu centrală proprie și căldură la început de iarnă”, au mai precizat sursele Gândul.

Administrația Școlilor Sector 6: Aparatele de aer, singura soluție

Într-un răspuns la solicitarea Gândul, reprezentanții Administrației Școlilor Sector 6 precizează că achiziționarea de aparate de aer condiționat pentru Școala „Ion Dumitriu” a fost „o soluție imediată pentru asigurarea în regim de urgență a căldurii în sălile de curs ale școlii.

”Singura soluție de față a fost achiziționarea unor aparate de aer condiționat performante”, se precizează în răspunsul Administrației Școlilor Sector 6.

Utilizarea acestor aparate simultan nu reprezintă „niciun risc”, iar „rețeaua electrică este evaluată și urmează să fie adaptată consumului real estimat”, spun reprezentanții Administrației Școlilor, care mai precizează că noile echipamente ar urma să fie folosite și pe timpul verii.

Întrebați de Gândul dacă la școala din cartierul Militari s-a ținut cont de faptul că rețeaua energetică este foarte veche, reprezentanții Administrației Școlilor Sector 6 au răspuns:

În ceea ce privește auditul energetic al clădirii, precizăm că pentru această unitate de învățământ a fost realizat auditul energetic, însă procedura de audit energetic se referă din punct de vedere tehnic doar la evaluarea componentelor de construcții / structură, și nu la evaluarea instalațiilor interioare de furnizare a energiei electrice”.

Practic, în răspuns, reprezentanții Administrației Școlilor Sector 6 spun că s-a evaluat clădirea din punct de vedere termic, dar evită să spună dacă s-a modernizat și instalația electrică.

Achiziția noilor aparate a fost anunțată pe Facebook de viceprimarul Alexandru Gâdiuță, însă acesta nu spune dacă folosirea noilor echipamente se va face în siguranță.

Gândul a cerut un punct de vedere de la Alexandru Gâdiuță cu privire la folosirea aparatelor de aer condiționat, însă până la publicarea acestui articol, viceprimarul Sectorului 6 nu a transmis un răspuns.

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: „Este un risc imens”

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea acestor aparate într-o clădire veche.

„Este un risc imens, dacă este o clădire veche și nu s-a schimbat și instalația electrică. Trebuie făcut un proiect de la capăt, prin care să se schimbe toate cablurile electrice, altfel este risc de incendiu. O centrală proprie era cea mai potrivită”, a declarat, pentru Gândul, Iulian Cristache.


CITEȘTE ȘI: 

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, susține că peste 20.000 de apartamente construite în ultimii 15 ani au „avize date pe şpagă”

VIDEO | Ciprian Ciucu, despre demolarea garajelor din sectorul 6: „La două demolări câștigăm trei locuri de parcare”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
SUA, în stare de șoc. A MURIT la Casa Albă. Medicii au privit neputincioși
Exclusiv: Fosta iubită a lui Philipp Plein explodează. Ce acuzații îi aduce româncei Andreea Sasu
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ