Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Ce taxe și impozite plătesc în plus micii antreprenori, din 1 ianuarie 2023. Deputat: ”Taxarea crește considerabil”

EXCLUSIV VIDEO | Ce taxe și impozite plătesc în plus micii antreprenori, din 1 ianuarie 2023. Deputat: ”Taxarea crește considerabil”

Iulius Firczak - Gandul Exclusiv

Românii care au microîntreprinderi încep anul 2023 cu impozite mai mari, pentru că din 1 ianuarie se aplică noul sistem de taxare din Ordonanța 16. Deputatul Iulius Marian Firczak, secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a detaliat, la GÂNDUL EXCLUSIV, ce se schimbă pentru micii întreprinzători și câți bani în plus vor trebui să dea la stat.

Ordonanța 16 adoptată de Guvern în acest an prevede ca, din 1 ianuarie 2023:

  • microîntreprinderile să fie obligate să aibă cel puțin un angajat;
  • impozitul pe venitul microîntreprinderilor să fie de 1% din cifra de afaceri pentru cele care au cel puțin un angajat; se elimina astfel varianta de impozit de 3% pe venitul microîntreprinderilor fără angajați;
  • firmele care nu au angajați să treacă la impozit pe profit de 16%;
  • să scadă pragul pentru încadrarea firmei la impozit pe venitul microîntreprinderii, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro.

”Din păcate, regimul microîntreprinderilor este afectat sever de această ordonanță și aici am avut mai multe amendamente și mai multe discuții cu specialiștii din minister, dar nu am găsit numitorul comun”, a spus deputatul Iulius Firczak.

Una dintre principalele modificări prevede că microîntreprinderile sunt obligate să aibă minimum un angajat cu normă întreagă, iar în loc de 3% impozit la cifra de afaceri, vor plăti 1%. Dacă antreprenorul nu dorește sau nu poate să plătească salariul și taxele aferente acestuia, firma va plăti impozit pe profit de 16%.

”Multe profesii liberale se încadrează în noul nivel de taxare”

Iulius Firczak a precizat că foarte multe coduri CAEN sunt exceptate de la a mai putea fi micro, iar impozitul va crește de la 1%, 2% sau 3% pe cifra de afaceri la 16% impozit pe profit, plus 8% impozitul pe dividende.

Deci, taxarea crește considerabil, pentru aceste companii”, a mai spus reprezentantul minorităților în Camera Deputaților.

Secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților critică schimbările aduse prin Ordonanța 16 și susține că grila de taxare este mult prea ridicată pentru aceste microîntreprinderi.

”Acest regim pentru microîntreprinderi este specific activităților de consultanță, de management, de profesii liberale, pentru agenți imobiliari, pentru brokeri pe piața de capital, pentru juriști, pentru consultanți fiscali. Foarte multe profesii liberale se încadrează ca și gen de activitate în acest nivel de taxare al microîntreprinderilor.

Cu excepția consultanților fiscali, adică a unui singur cod CAEN, tot ceea ce înseamnă profesie liberală în acest domeniu, tot ceea ce înseamnă consultanță și management a fost exclus din regimul de micro.

Din punctul meu de vedere, regimul de micro trebuia păstrat pentru toate aceste coduri CAEN, trebuia redus pragul de profit până la 100-200.000 de euro pe an și toate aceste activități să rămână încadrate la regimul de microîntreprinderi”, a afirmat Iulius Firczak.

Modificările de taxe care se aplică din 2025

Ordonanța 16 prevede și creșterea taxelor locale, pentru fiecare cetățean, dar această măsură se va aplica din 2025. În opinia deputatului Iulius Firczak, motivul pentru amânare este electoral.

Creșterea grilei de impozitare pentru taxele locale se va aplica din 2025. Este un motiv pur electoral, nu are rost să ne ascundem după deget. E clar pentru toată lumea că aceasta este motivația pentru alegerea acestui an în care să intre în aplicare modificările impozitelor locale, pentru că în 2024 vom avea toate alegerile în România: alegeri locale, alegeri parlamentare, prezidențiale și alegeri pentru Parlamentul European.

În condițiile acestea, este riscant pentru orice partid să-și asume creșterea taxelor și impozitelor locale într-un an electoral”, a spus Iulius Firczak în interviului pentru GÂNDUL EXCLUSIV.

Urmăriți interviul integral:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Abrudean, despre lentoarea deciziilor în coaliție: „Există oarecare opoziție din când în când”
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică