Prima pagină » Actualitate » Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, îi avertizează pe funcționarii care vor mai cere copii după acte sau dosar cu şină: „Se fac vinovaţi de încălcarea legii și pot fi cercetaţi disciplinar”

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, îi avertizează pe funcționarii care vor mai cere copii după acte sau dosar cu şină: „Se fac vinovaţi de încălcarea legii și pot fi cercetaţi disciplinar”

Marian Popescu
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, îi avertizează pe funcționarii care vor mai cere copii după acte sau dosar cu şină: „Se fac vinovaţi de încălcarea legii și pot fi cercetaţi disciplinar”
Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat vineri, la Alba Iulia, că – din luna iulie – funcţionarii care solicită cetăţenilor copii după acte emise de instituţii ale statului român sau dosar cu şină vor putea fi cercetaţi disciplinar.

Legea pe care am iniţiat-o în calitatea mea de deputat şi care a ajuns la maturitate, a fost votată de Parlament şi promulgată de preşedintele Iohannis, impune câteva interdicţii asupra administraţiilor publice, centrale şi locale, şi asupra instituţiilor de drept public – universităţi, companii de utilităţi. Despre ce interdicţii este vorba? Nu au voie să solicite copii după acte emise de instituţii ale statului român, nu au voie să găzduiască xerox-uri în incintele instituţiilor, (…), nu au voie să mai solicite dosar cu şină şi produse de papetărie. O să spuneţi că e o chestiune minoră, dar simbolic…”, a afirmat Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a mai declarat că există un termen de implementare, de şase luni.

„Deci, din iulie, practic, cetăţenii care sunt puşi în faţa unei asemenea solicitări din partea funcţionarilor pot să invoce prevederile legii, iar respectivii funcţionari se fac vinovaţi de încălcarea legii. Deci, pot fi cercetaţi disciplinar şi, în funcţie de gravitatea faptelor, dacă o fac cu intenţie sau fără, se poate merge mai departe”, a afirmat Sebastian Burduja.

La un moment dat, un jurnalist a sugerat că s-ar putea ca în unele instituţii să fie imposibil momentan de implementat această lege, deci să existe un flux digital între anumite servicii, ministrul precizând că au fost lansate procedurile de achiziţie publică pentru realizarea unui cloud guvernamental, care va include şi o platformă naţională de interoperabilitate.

„Legea interoperabilităţii, de asemenea trecută de Parlament şi promulgată, impune pentru prima dată sancţiuni instituţiilor care nu-şi interconectează bazele de date. E adevărat, nu se va putea pe termen scurt. În acelaşi timp, pentru instituţiile care au în continuare proceduri şi ţin arhiva în format fizic, în loc să ceară copii de la cetăţeni, vor lua actele emise de statul român, actele în original, şi vor face copii funcţionarii. Nu îi vor pune pe cetăţeni pe drumuri. E un mic câştig. Dar până rezolvăm partea tehnică, cloudul guvernamental, platforma de interoperabilitate, este o viaţă un pic mai bună pentru cetăţeni, în sensul în care statul le face copia după actul emis tot de către stat, nu îi mai pune pe ei pe drumuri”, a explicat Sebastian Burduja.

Ministrul a precizat că 2026 este termenul din PNRR pentru operaţionalizarea acestui cloud guvernamental, dar că se aşteaptă ca primul centru de date şi primele aplicaţii din cloud să fie realizate până la finalul acestui an.

„Dar pentru ca românii să simtă efectiv că nu mai sunt puşi pe drumuri între ghişee, 2026 este un orizont de timp rezonabil”, a mai afirmat Sebastian Burduja, care a efectuat vineri o vizită de lucru în judeţul Alba, notează Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei