Prima pagină » Știri externe » Ultimul drum al unui român din Germania i-a ȘOCAT pe localnici: „Mi s-a făcut pielea de găină. A fost înfiorător”

Ultimul drum al unui român din Germania i-a ȘOCAT pe localnici: „Mi s-a făcut pielea de găină. A fost înfiorător”

Ultimul drum al unui român din Germania i-a ȘOCAT pe localnici: „Mi s-a făcut pielea de găină. A fost înfiorător”

Oamenii care trăiesc pe coasta Mării Nordului nu sunt de obicei genul care să se emoționeze prea tare. Dar ce s-a întâmplat, vineri dimineața, în mica localitatate germană Brunsbüttel (Schleswig-Holstein) a fost prea mult pentru cei care au fost martori, relatează Bild, iar direct implicat a fost, de data asta sigur fără vrerea lui, chiar un român.

Incidentul pe care nu îl vor uita prea curând a avut loc vineri, la 8:38.  Sandra B., o localnică în vârstă de 40 de ani, angajată a unui mare lanț de restaurante fast food, le-a povestit jurnaliștilor de la Bilt că aștepta la semafor în momentul când a văzut un pick-up alb plecând cu viteză mare.

„Deodată, ambele uși s-au deschis și un sicriu de lemn maro a căzut pe stradă. M-am gândit: Doamne, asta nu poate fi adevărat!”, își amintește ea.

În același timp, Marvin S., de 24 de ani, lucrător în industria chimică, mergea pe strada Koogstrasse, când spune că a auzit o bubuitură puternică și a crezut că s-a produs un accident. „Apoi am văzut sicriul. S-a întâmplat să treacă o ambulanță. Șoferul a aprins luminile albastre, a asigurat sicriul, astfel încât să nu mai poată intra mașini pe strada unde era căzut”, povestește el.

Cei doi trecători s-au grăbit să dea o mână de ajutor șoferului mașinii mortuare. „Când am ridicat sicriul, era foarte greu. Atunci mi-am dat seama că era cineva acolo. În acel moment mi s-a făcut pielea de găină. A fost înfiorător. Sunt încă în stare de șoc”, spune Marvin. Câteva minute mai târziu, șoferul pur și simplu a plecat cu sicriul în mașină.

Incidentul s-a produs la nici un kilometru de casa mortuară

Potrivit informațiilor Bild, persoana decedată ar fi Nicolae R. (52 de ani), un lăcătuș român care a murit luni, în Brunsbüttel. Un prieten apropiat a spus că românul a lucrat ca lăcătuș timp de zece ani în Germania și a fost „pilonul de bază” al companiei. „Sunt profund impresionat de moartea lui”, a mărturisit sursa citată.

Trupul românului era pe drumul spre casă vineri dimineață, când sicriul în care se afla a alunecat din mașină, după 800 de metri de când fusese preluat de la casa mortuară. După incident, călătoria spre țară a continuat, a relatat Bild.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ