VIDEO EXCLUSIV | Alexandru Pânișoară: „Toate aceste jocuri cu reglementările urbanistice din București au dat peste cap planuri de afaceri”

Publicat: 02/03/2023, 13:00

Alexandru Pânișoară, președinte al Asociației pentru Dreptul Urbanismului (ADU), a precizat miercuri, într-o ediție specială a emisiunii „Cu Gândul la București”, că piața imobiliară a fost foarte afectată de haosul creat după suspendarea PUZ-urilor de sectoare.

Alexandru Pânișoară a analizat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de miercuri, efectele suspendării PUZ-urilor de sectoare, în contextul în care Tribunalul București a decis marți că documentațiile sectoarelor 2 și 4 nu mai rămân suspendate.

„Toate aceste jocuri cu reglementările urbanistice, ele afectează foarte mult piața și dau peste cap planuri de afaceri, care nu se fac cu un an înainte, ele se fac cu ani de zile înainte. Investitorii cumpără terenuri cu 7, 8, 10 ani înainte să facă o investiție, fac un plan și este aceeași problemă cu modificarea Codului Fiscal, adică nu ai predictibilitate, nu mai știi pe ce să te bazezi, iar unui investitor trebuie să-i dea în cifre. Dacă se schimbă cadrul în care el a făcut un plan de afaceri, poate să dea peste cap și să plece, iar asta înseamnă bani mai puțini la bugetul Municipalității, și asta ne va afecta pe toți”, explică Alexandru Pânișoară în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de miercuri seară.

„Nu mai ai atâta ofertă pe piață, pentru că doi ani de zile nu s-au dezvoltat proiecte noi”

Potrivit urbanistului, prețurile locuințelor vor continua să crească, cererea fiind mare, iar oferta redusă, pentru că în ultimii doi ani s-a construit puțin.

„Prețurile vor mai crește, o dată că se mai relaxează povestea cu Robor-ul, rata inflației scade, dar în același timp nu mai ai atâta ofertă pe piață, pentru că doi ani de zile nu s-au dezvoltat proiecte noi, tot ce vedem în București, nu sunt pe autorizații emise de administrația actuală, sunt autorizații de dinainte de 2020”, a mai declarat Alexandru Pânișoară în cadrul ediției speciale a emisiunii „Cu Gândul la București” de miercuri.

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat...
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Averea lui Elon Musk a crescut cu 40 de miliarde de dolari în doar o...