Condamnare la moarte

Nu l-am cunoscut personal pe Rudel Obreja. L-am văzut de departe, o singură dată, în Parcul Ioanid din București, probabil între cele câteva condamnări la închisoare pe care a trebuit să le suporte. Stătea pe o bancă și vorbea destins cu oamenii care îl însoțeau. Nu zâmbea, nu gesticula larg. Mi-am văzut și eu de joaca la tobogane cu fetița mea, atunci și mai mică, a apus soarele și ne-am dus toți, cuminți, către case și familii.

N-am avut până astăzi în minte, atât de conștient, faptul că în România s-a introdus pedeapsa cu moartea. Condamnările la moarte de altădată, din filme sau scrieri, mi se păreau totdeauna departe, imposibile. Iată că nu e așa. Rudel Obreja a fost condamnat. Nu la cinci ani de închisoare, ci la o moarte rapidă, chinuitoare.

FLASH NEWS Ministrul Miruţă recunoaşte ce n-au făcut politicienii până acum: „Putem face ceea ce așteaptă oamenii de la noi: să luăm decizii serioase”

11:41

INEDIT Pantofii preferați ai lui Donald Trump au ajuns „uniforma” neoficială de la Casa Albă

11:38

Am avut și eu în familie suferinzi de cancer de pancreas. Știu exact cum se sting pe picioare, cum nu mai au forță nici să meargă să ia o gură de aer la fereastră, cum privesc în gol și ridică mână a rămas-bun, doar câțiva centimetri deasupra patului, în fiecare seară, înainte de culcare. Cum mai dau câte un sfat despre viața pe care tocmai o pierd din corp, cu voce stinsă și cu cuvinte puține la îndemână.

Știu și cum se simt cei din jurul lor, care i-ar salva, dar uneori n-au cum, care aud durerea, în fiecare scâncet, dar nu o pot nici prelua și nici măcar micșora cu medicamente dure.

Acele luni în care, închis fiind, Rudel Obreja nu a avut acces la analize și apoi la tratament au însemnat ultima semnătură pe o sentință deja stabilită. O astfel de boală, dusă în spate, în anonimat, două, trei luni de zile, înseamnă moarte sigură. Se răspândește, se înmulțește, boala ia locul corpului!

Apoi? A fost diagnosticat și a strigat cât a putut de tare, că are nevoie de tratament, că vrea să trăiască. Degeaba! I-au dat, într-un final, drumul de la închisoare, dar i-au interzis să iasă din țară pentru vreo procedură extraordinară. Alte luni mai târziu, probabil ca să-și simtă sufletele mai puțin vinovate, i-au dat liber să meargă să se trateze și înafara țării. Ce să mai trateze? Întreaga lui ființă era atacată de această nemiloasă maladie.

A postat, de Crăciun, o fotografie, pe rețelele de socializare, prin care transmitea mesajul că Iisus s-a așezat, în zi de sărbătoare, cu fiecare dintre noi la masă.

Nu știu dacă Hristos mai e așa de bun, încât să stea la masă cu oameni fără inimă și conștiință, cum au fost aceia care i-au refuzat sportivului dreptul la vindecare! Dar lângă Rudel Obreja, de acest ultim Crăciun, a stat cu siguranță.

Dumnezeu să-l odihnească și să-i aline familia! Și să-i lase pe cei care l-au trimis dincolo să-și vadă chipul în oglindă cât mai clar, cât mai clar… Până când s-o face noapte pentru toți.

Citește și:

De 8 martie

Dreptul la poezie