Condamnare la moarte

Nu l-am cunoscut personal pe Rudel Obreja. L-am văzut de departe, o singură dată, în Parcul Ioanid din București, probabil între cele câteva condamnări la închisoare pe care a trebuit să le suporte. Stătea pe o bancă și vorbea destins cu oamenii care îl însoțeau. Nu zâmbea, nu gesticula larg. Mi-am văzut și eu de joaca la tobogane cu fetița mea, atunci și mai mică, a apus soarele și ne-am dus toți, cuminți, către case și familii.

N-am avut până astăzi în minte, atât de conștient, faptul că în România s-a introdus pedeapsa cu moartea. Condamnările la moarte de altădată, din filme sau scrieri, mi se păreau totdeauna departe, imposibile. Iată că nu e așa. Rudel Obreja a fost condamnat. Nu la cinci ani de închisoare, ci la o moarte rapidă, chinuitoare.

EXCLUSIV În pragul moțiunii de cenzură, Diana Buzoianu face angajări pe repede înainte la Apele Române. Directori numiți prin procedură simplificată, în loc de concurs, așa cum cere legea

06:30

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „Trebuie să vină obligatoriu extratereștrii atunci când se termină războiul din Ucraina”

06:30

Am avut și eu în familie suferinzi de cancer de pancreas. Știu exact cum se sting pe picioare, cum nu mai au forță nici să meargă să ia o gură de aer la fereastră, cum privesc în gol și ridică mână a rămas-bun, doar câțiva centimetri deasupra patului, în fiecare seară, înainte de culcare. Cum mai dau câte un sfat despre viața pe care tocmai o pierd din corp, cu voce stinsă și cu cuvinte puține la îndemână.

Știu și cum se simt cei din jurul lor, care i-ar salva, dar uneori n-au cum, care aud durerea, în fiecare scâncet, dar nu o pot nici prelua și nici măcar micșora cu medicamente dure.

Acele luni în care, închis fiind, Rudel Obreja nu a avut acces la analize și apoi la tratament au însemnat ultima semnătură pe o sentință deja stabilită. O astfel de boală, dusă în spate, în anonimat, două, trei luni de zile, înseamnă moarte sigură. Se răspândește, se înmulțește, boala ia locul corpului!

Apoi? A fost diagnosticat și a strigat cât a putut de tare, că are nevoie de tratament, că vrea să trăiască. Degeaba! I-au dat, într-un final, drumul de la închisoare, dar i-au interzis să iasă din țară pentru vreo procedură extraordinară. Alte luni mai târziu, probabil ca să-și simtă sufletele mai puțin vinovate, i-au dat liber să meargă să se trateze și înafara țării. Ce să mai trateze? Întreaga lui ființă era atacată de această nemiloasă maladie.

A postat, de Crăciun, o fotografie, pe rețelele de socializare, prin care transmitea mesajul că Iisus s-a așezat, în zi de sărbătoare, cu fiecare dintre noi la masă.

Nu știu dacă Hristos mai e așa de bun, încât să stea la masă cu oameni fără inimă și conștiință, cum au fost aceia care i-au refuzat sportivului dreptul la vindecare! Dar lângă Rudel Obreja, de acest ultim Crăciun, a stat cu siguranță.

Dumnezeu să-l odihnească și să-i aline familia! Și să-i lase pe cei care l-au trimis dincolo să-și vadă chipul în oglindă cât mai clar, cât mai clar… Până când s-o face noapte pentru toți.

Citește și:

De 8 martie

Dreptul la poezie