Prima pagină » Știri » S-a făcut dreptate în cazul tatălui din Sibiu care și-a SUFOCAT COPILUL pentru că nu dormea! Băiețelul îl aștepta acasă

S-a făcut dreptate în cazul tatălui din Sibiu care și-a SUFOCAT COPILUL pentru că nu dormea! Băiețelul îl aștepta acasă

Amyra Garey
S-a făcut dreptate în cazul tatălui din Sibiu care și-a SUFOCAT COPILUL pentru că nu dormea! Băiețelul îl aștepta acasă

Un bărbat a fost condamnat de către magistrații din Sibiu, ca pe lângă pușcărie, să plătească familiei despăgubiri de 150.000 euro. Anul trecut, el și-a ucis cu bestialitate unul dintre copii pentru că nu dormea.

Crima s-a petrecut la începutul lui februarie 2022, în Brădeni – Sibiu.

Constantin Cuțitaru, de 33 de ani, și-a adus aminte în timpul nopții că are doi copii pe care trebuie să-i ia de la bunici și să-i ducă acasă, doar că a constatat surprins că unul dintre băieți, în loc să adoarmă, îl așteptase.

Nervos, s-a apucat să-l bată cu curea, pentru că rămăsese treaz în ciuda orei târzii, iar când copilul a început să plângă, ca să-l facă să tacă, l-a sufocat.

Micuțul avea doar șase ani, iar la întreaga scenă a asistat și celălalt copil, în vârstă de patru ani.

Tribunalul Sibiu a decis să-l condamne pe Constantin Cuțitaru la 15 ani de pușcărie și la plata a 150.000 de euro daune morale către fosta soție și fiul supraviețuitor.

Și-a sufocat copilul, apoi s-a culcat

În dimineața zilei de 4 februarie 2022, un bărbat, Constantin Cuțitaru, a sunat la 112 ca să anunțe că și-a găsit unul dintre copii mort în pat.

Luat la întrebări, când polițiștii au ajuns la fața locului și au văzut că micuțul prezintă o serie de urme de lovituri, acesta a menționat că nu-și aduce aminte nimic din ce se întâmplase anterior.

Apoi a mințit că de beat ce era, pe drum spre casă, ar fi căzut peste copil, iar când au ajuns la locuință i-a aplicat acestuia o „corecție cu curea” pentru că plângea în continuare.

O zi mai târziu, erau arestat preventiv sub suspiciunea de omor, iar ancheta ulterioară avea să scoată la iveală nu doar caracterul extrem de violent al bărbatului, ci și viața de coșmar a familiei sale și sfârșitul tragic al copilului de doar șase ani.

Atât mama, cât și copilul supraviețuitor au mărturisit că la rândul lor au fost în trecut victime ale agresiunilor bărbatului.

De fapt, acesta a și fost motivul divorțului părinților.

Din rechizitoriul procurorilor a reieșit că bărbatul a consumat alcool pe tot parcursul zilei, înainte de producerea tragediei.

După miezul nopții s-a dus la mama sa, să-și ia copiii acasă și atunci s-a petrecut nenorocirea.

„Prin compresiune cu mâna la nivelul orificiilor bucal și nazal, i-a provocat o asfixie mecanică prin sufocare pentru a-l determina să tacă și să nu mai plângă”, au reținut anchetatorii, potrivit Adevărul.ro.

Condamnat la 15 ani închisoare

Dimineața următoare, când s-a trezit, și-a dat seama de grozăvia faptelor sale, dar a chemat Poliția și s-a comportat ca și cum nimic anormal nu se întâmplase anterior, fără să dea semne că-i pasă ori regretă.

Instanța de judecată a ținut cont – când a decis să-l condamne la 15 ani de închisoare – de cruzimea, atitudinea pe care a avut-o ulterior, dar și iresponsabilitatea ieșită din comun de care a dat dovadă în condițiile în care își luase angajamentul că se va ocupa de creșterea și îngrijirea celor doi minori, refuzând să-i lase în grija mamei lor.

În plus, magistrații sibieni au hotărât ca acesta să plătească daune morale de 100.000 de euro către mama copilului și 50.000 de euro celuilalt copil, sume pe care inculpatul a acceptat să le achite integral.

Constantin Cuțitaru a fost de acord cu pedeapsa primită și nu a mai formulat apel împotriva sentinței.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor