Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Ne aflăm într-o nouă etapă de DEZORDINE mondială”

Publicat: 04/04/2023, 07:27

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe şi europarlamentar, expert al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta este de părere că a început construcția pentru o nouă ordine mondială. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Niciuna dintre părți nu se grăbește să încheie războiul (rușii, americanii, chinezii, europenii). Toți vor să câștige timp. Se vrea construirea unei noi ordini mondiale. O vedem, deja, construindu-se (de exemplu, prin dedolarizarea economiei mondiale). Aceasta neagă unipolarismul american. Ne aflăm într-o nouă etapă de dezordine, însă nu vorbim doar de războiul din Ucraina. Ne uităm în direcția aia pentru că se desfășoară cu mijloacele convenționale: bombardamente, morți etc”, a menționat Adrian Severin.

„Războiul se manifestă pe întreagă planetă”

„Pe de altă parte, războiul se manifestă pe întreagă planetă, doar că este vorba de mijloace neconvenționale. Se întâmplă lucruri pe care nu le înțelegem foarte bine. De pildă, rușii nu au nevoie de dronele iraniene, iar iranienii nu se chinuie să vândă drone rușilor, însă este o ocazie foarte bună ca armamentul să fie verificat și să își asigure un loc la masa viitoarelor negocieri de pace, care vor veni într-o zi și vor defini o nouă ordine. Aceasta va implica Iranul, care este departe, din punct de vedere geografic, de Ucraina. Totuși, va fi foarte interesat ca noua ordine să nu se definească în lipsa lui”, a adăugat acesta.

În acest moment, Iranul se înțelege cu Arabia Saudită, informează fostul ministru al Afacerilor Externe.

„Eu merg prin locuri și aflu multe lucruri, iar această informație nu m-a surprins. Pentru mulți a fost un șoc. Cum sa se înțeleagă cu Arabia Saudită?! În anul 2019 am fost invitat la Conferința pentru Securitate Internațională de la Moscova. Erau reprezentanți din ambele țări, dar organizatorii aveau grijă ca niciodată să nu se întâlnească. Reprezentantul Iranului spunea că Arabia Saudită este principala amenințare a la adresa securității, iar Arabia Saudită spunea asta despre Iran. Ei bine, între ei a apărut pacea. Pentru cine nu știe, Iranul este inamic principal al SUA, iar Arabia Saudită este aliat principal al Americii”, a mai spus Adrian Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
Acte necesare pentru școala de șoferi. În ce condiții se dă examenul
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni