Prima pagină » Război în Ucraina » LIVE | Război în Ucraina, ziua 412: Rusia spune că nu există planuri privind un armistițiu de Paște / ISW: „E o campanie de persecuție religioasă”

LIVE | Război în Ucraina, ziua 412: Rusia spune că nu există planuri privind un armistițiu de Paște / ISW: „E o campanie de persecuție religioasă”

Otilia Serescu
LIVE | Război în Ucraina, ziua 412: Rusia spune că nu există planuri privind un armistițiu de Paște / ISW: „E o campanie de persecuție religioasă”

Kremlinul a anunțat că nu există planuri pentru o încetare a focului de Paște ortodox în Ucraina, a informat presa de stat rusă. Institutul pentru Studierea Războiului a avertizat că Rusia ar putea încerca să folosească sărbătoarea din 16 aprilie pentru a întârzia contraofensivele ucrainene, solicitând o încetare a focului din respect pentru religie.

Cele mai noi informații din războiul din Ucraina

UPDATE 4: Ucraina recrutează din străinătate piloți pentru avioanele F-16

În graba de a primi cât mai rapid arme moderne, Ucraina pare să fi omis un aspect important, cel al personalului capabil să opereze astfel de sisteme.

Criza piloților de avioane este cunoscută, astfel că nu-i de mirare demersul autorităților de la Kiev, de a recruta personal din străinătate. (Citește mai multe detalii aici…)

Ucraina recrutează din străinătate piloți pentru avioanele F-16

Ucraina recrutează din străinătate piloți pentru avioanele F-16 / Sursa FOTO: snl.no

UPDATE 3: Un bărbat a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru nerespectarea repetată a ordinului de înrolare

Un ucrainean în vârstă de 40 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru că a refuzat în mod sistematic să se înroleze în armata lui Volodimir Zelenski.

Bărbatul, originar din oraşul Buştino, situat în apropierea frontierei cu România, a afirmat că are obiecţii faţă de înrolarea pentru a ucide oameni, a anunţat Parchetul ucrainean

Constituţia Ucrainei permite obiecţia de conştiinţă (opoziţia faţă de serviciul militar) numai din motive religioase. (Mai multe detalii aici…)

Sursă foto: Profimedia.ro

UPDATE 2: Egiptul plănuia în secret să furnizeze rachete Rusiei, potrivit unuia dintre documentele scurse de la Pentagon

Preşedintele egiptean Abdel Fatah el-Sisi, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Americii în Orientul Mijlociu şi unul dintre principalii beneficiari ai ajutorului american, a ordonat recent subordonaţilor să producă până la 40.000 de rachete care să fie trimise pe ascuns Rusiei, potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane care face parte din setul de documente secrete scurse de la Pentagon, informează The Washington Post.

O parte a unui document strict secret, datat 17 februarie, rezumă presupuse discuţii între preşedintele Sisi, general în retragere, şi oficiali militari egipteni de rang înalt şi face referire, de asemenea, la planurile de a furniza Rusiei muniţii de artilerie şi praf de puşcă. Potrivit documentului, Sisi îi instruieşte pe oficiali să păstreze secrete producţia şi transportul rachetelor „pentru a evita problemele cu Occidentul”.

Discuţia ar fi avut loc la 1 februarie – la câteva zile după ce secretarul american de stat Antony Blinken fusese la Cairo – , iar Sisi îi spune unui interlocutor pe care îl numeşte doar Salah al-Din că muncitorilor din fabrici ar trebui să li se spună că proiectilele sunt destinate armatei egiptene, relatează News.ro.

UPDATE 1: Ucraina vrea să recruteze piloți de avioane F-16 din străinătate

Ucraina le solicită piloților de avioane F-16 din străinătate să se alăture armatei ucrainene, potrivit Sky News.

Ucraina îi roagă pe piloții internaționali care știu să zboare pe avioane F-16 să se alăture luptei.

Apelul a fost făcut de ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, în timpul unui briefing cu omologul său danez.

„Dacă există piloți care știu cum să piloteze F-16 și sunt pregătiți să ia parte la război, Legiunea Internațională este pregătită să deschidă ușa”, a spus el.

Ucraina cere de luni de zile ca avioanele F-16 fabricate de SUA să fie furnizate de aliați, relatează Mediafax.

Washingtonul a exclus deocamdată trimiterea lor în Ucraina, susținând că ar fi nevoie de cel puțin 18 luni pentru a furniza avioanele și pentru a antrena piloții.

Kremlinul spune că nu există planuri privind un armistițiu de Paște

Kremlinul a anunțat că nu există planuri pentru o încetare a focului de Paște ortodox în Ucraina, a informat presa de stat rusă.

Institutul pentru Studierea Războiului a avertizat că Rusia ar putea încerca să folosească sărbătoarea din 16 aprilie pentru a întârzia contraofensivele ucrainene, solicitând o încetare a focului din respect pentru religie.

„Rusia continuă să folosească drept armă religia în efortul de a discredita Ucraina pe arena internațională și folosește operațiuni de informare despre religie pentru avansarea obiectivelor militare, în ciuda faptului că a comis încălcări grave ale libertății religioase în Ucraina ocupată.

Rusia ar putea folosi sărbătoarea de Paște ortodox de pe 16 aprilie într-un efort de a întârzia contraofensivele ucrainene, cerând o încetare a focului din respect pentru religia ortodoxă, în ciuda faptului că Rusia nu a arătat un astfel de respect față de religie în zonele pe care le ocupă forțele sale. Persecuțiile religioase ale Rusiei fac, probabil, parte, de asemenea, dintr-o campanie de genocid cultural și de curățare etnică în curs de desfășurare, care vizează extirparea ideii unei naționalități ucrainene independente sau a unei Biserici Ortodoxe Ucrainene.

Autoritățile de ocupație ruse desfășoară probabil o campanie de persecuție religioasă sistematică în Ucraina ocupată”, conform ISW.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
Triplă crimă. O bunică și cei doi nepoți ai săi, găsiți morți în apartamentul în care locuiau
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
Cum a răspuns ministrul Educației criticilor că a ignorat discursul emoționant al unei eleve
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării