Prima pagină » Sport » Cornel Dinu, INTERNAT de urgență. Fostul antrenor a fost operat și își va petrece Paștele în spital

Cornel Dinu, INTERNAT de urgență. Fostul antrenor a fost operat și își va petrece Paștele în spital

Cornel Dinu, INTERNAT de urgență. Fostul antrenor a fost operat și își va petrece Paștele în spital
Cornel Dinu, internat de urgență. Fostul antrenor al lui Dinamo a fost operat și își va petrece Paștele în spital

Cornel Dinu, una dintre emblemele echipei Dinamo, a ajuns joi seara de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală.

Fostul antrenor al echipei din Ștefan cel Mare a fost internat și, ulterior, operat. El a stat o noapte la Terapie Intensivă, urmând ca zilele următoarele, deci și Paștele, să rămână în spital.

Acesta a acuzat probleme gastro-intestinale încă de miercuri, dar joi a suferit o hemoragie, ceea ce l-a determinat să cheme o ambulanță, care l-a transportat la Floreasca, în jurul orei 17, potrivit Fanatik.

Dinu a fost operat de urgență de către medicul gastroeneterolog Gabriel Constantinescu, după care a fost transferat la Terapie Intensivă.

Ce problemă de sănătate a avut Cornel Dinu

Potrivit sursei citate, medicii i-au descoperit, după o gastroscopie și o colonoscopie, o serie de diverticuli ai colonului, aceștia fiind și cei care au cauzat sângerarea.

„Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu… a venit aseară la ora zece special pentru mine, după o zi întreagă de consultații ca să mă examineze și apoi să mă opereze… e cel mai bun gastroenterolog din România… el mi-a făcut și prima colonoscopie, în 2009… Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac și 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că și tata, și frate-miu, au murit din cauza cancerului de colon. Gabi e un tip nemaipomenit… un medic excepțional… îl cunoaște toată România… Mare rapidist, îl iubea pe Fănuș Neagu… Mi-a zis că pentru alt dinamovist în afară de mine nu făcea efortul ăsta… Nu cred că mă lasă acasă până după Paște”, a spus fostul mare fotbalist.

După ce a petrecut noaptea la Reanimare, Cornel Dinu a fost transferat într-o rezervă de la fereastra căreia se vede, ca o ironie, stadionul Dinamo.

El spune că îi este foarte greu să vadă starea în care a ajuns stadionul tinereții sale.

„Îmi face rău să mă uit la stadionul tinereții mele… a ajuns o ruină. Nici nu mă pot mișca deocamdată din pat, n-am mâncat nimic de două zile, sunt hrănit și hidratat prin perfuzii”, a declarat Cornel Dinu pentru sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ