Prima pagină » Actualitate » JAF ca în filme: Șapte bărbați mascați au oprit o mașină în trafic. S-au dat drept polițiști, au bătut toți pasagerii și le-au furat mașina

JAF ca în filme: Șapte bărbați mascați au oprit o mașină în trafic. S-au dat drept polițiști, au bătut toți pasagerii și le-au furat mașina

Jaf armat la o benzinărie din Sectorul 2. Cine sunt făptașii / Sursa FOTO: flickr.com

Jaf ca în filmele cu mafioți pe un drum național din România. Șapte bărbați mascați au oprit o mașină în trafic, au bătut toți pasagerii, respectiv trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, și i-au dus pe un drum izolat. Ulterior, le-au furat telefoanele și cheia mașinii.

Totul s-a întâmplat la începutul acestui an, pe 28 ianuarie, la ora 00.20. Poliția orașului Baia de Aramă a fost anunțată de un bărbat de 30 de ani, din comuna Izverna, că a avut loc un jaf. Mai exact, trei bărbați, în timp ce se deplasau, cu un autoturism, pe DN 67 D, au fost opriți în trafic, moment în care mai multe persoane ar fi spart geamul și ar fi sustras cheile autovehiculului și telefoane mobile.

„Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți a reieșit că trei bărbați, cu vârste între 20 și 28 de ani, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DN 67 D, zona denumită Valea Cernei, au fost opriți în trafic de un autoturism prevăzut cu stroboscoape. Ulterior, în zonă, a mai oprit un alt autovehicul.

Din autoturisme au coborât mai multe persoane îmbrăcate în haine de culoare închisă, cu fețele acoperite cu cagule și purtând mănuși, care și-au declinat o calitatea oficială, iar, prin folosirea unui pistol tip airsoft și a unor substanțe lacrimogene, au reușit extragerea ocupanților autoturismului oprit”, conform unui comunicat al Poliției Române, remis vineri.

Cei trei bărbați au fost imobilizați și duși pe un drum adiacent și izolat

Ulterior, prin violență și amenințări, cele trei persoane au fost imobilizate și transportate pe un drum adiacent și izolat. Agresorii le-au luat telefoanele mobile și cheile autoturismului.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Poliției orașului Herculane, au fost identificați bănuiții, fiind vorba de 7 bărbați, cu vârste între 20 și 54 de ani”, conform IGPR.

În baza probatoriului administrat, Judecătoria Baia de Aramă a emis 8 mandate de percheziție domiciliară, 7 dintre acestea în județul Constanța, iar unul în județul Mehedinți.

Un kilogram de muniție, pistoale și puști, găsite la percheziție

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate două autoturisme, trei stații emisie recepție, 3 pistoale, 2 puști tip airsoft, o pungă cu un kilogram de muniție, 3 recipiente cu gaz comprimat, obiecte tăietor – înțepătoare, cagule, mănuși de protecție din material textil, articole vestimentare și 15 telefoane mobile.

Șapte bărbați au fost duși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru a fi audiați. Ulterior, ei au fost reținuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de joi, 20 aprilie, cei șapte bărbați au fost arestați preventiv, în baza unei decizii a Judecătoriei Baia de Aramă.

Cercetările sunt continuate sub îndrumarea și supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazia Măgarilor: oamenii s-au trezit cu o mulțime de măgari în curțile lor, prin oraș, dând buzna și la nunți sau alte petreceri
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Cristiano Ronaldo, în costum de baie în vacanța din Golful Persic
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Vreme mohorâtă la vot: Ploi slabe și 4-6 grade în București
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Pilot american de F-16, premiat pentru manevre excepționale împotriva rebelilor Houthi. Cum a supraviețuit unui baraj de ra
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Iată cum căsătoria te poate feri de obezitate!