Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: ”Orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată”

Marcel Ciolacu: ”Orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată”

Elena Popescu
Marcel Ciolacu: ”Orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată”

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spune că ”orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată”, după ce sindicatele din învățământ au anunțat grevă generală începând cu data de 22 mai.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele PSD spune că prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor.

”De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm.
Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor.

De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată.

Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Grevă generală în învățământ din 22 mai

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, despre discuţiile cu sindicatele din educaţie, la care au participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi miniştrii Educaţiei şi cel al Finanţelor, că au prezentat foarte clar care sunt posibilităţile bugetare ale Executivului în momentul de faţă şi că şi-au asumat la nivelul coaliţiei că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare şi cu care va intra în funcţiune noul Guvern, să rezulte foarte clar că educaţia reprezintă prioritate naţională.

Marcel Ciolacu: ”Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ”

Marcel Ciolacu a precizat în cursul zilei de vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este dispus oricând să discute, pe parcursul acestui week-end, cu liderii de sindicat din învăţământ pentru a evita greva generală.

„Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ și să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală. Am vorbit și cu premierul Ciucă și am garanția că are o disponiblitate similară la dialog.

Sper că liderii sindicali înțeleg că această grevă produce haos nu numai în activitatea școlii, ci și în viețile a milioane de familii. Credința mea sinceră este că putem fi toți capabili să punem pe primul plan responsabilitatea și luciditatea.

Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copiii își văd liniștiți de școală. Cred că asta așteaptă românii și de la liderii politici, și de la cei sindicali”, a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania sau România? Ce țară va avea mai multe zile libere în 2027
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Trei surori, găsite fără viață pe o plajă din Marea Britanie. Ancheta a scos la iveală o dramă care a început cu mulți ani în urmă
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!