Prima pagină » Știri externe » SUA evită un „default catastrofal”. Ce „COMPROMIS” a făcut Biden cu republicanii

SUA evită un „default catastrofal”. Ce „COMPROMIS” a făcut Biden cu republicanii

SUA evită un „default catastrofal”. Ce „COMPROMIS” a făcut Biden cu republicanii

Preşedintele american Joe Biden şi șeful Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy, au ajuns la un acord de principiu legat de spinoasa problemă a datoriei publice.

Potrivit lui McCarthy, s-a atins o etapă crucială pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a celei mai mari puteri economice din lume.

Urmează o nouă rundă de întâlniri

Acest compromis, rezultatul unor negocieri foarte aspre, urmează să fie votat miercuri, 31 mai, în Cameră, a anunţat Kevin McCarthy, citat de CNN.

În caz contrar, Statele Unite s-ar putea găsi din 5 iunie în incapacitate de plată, adică în imposibilitatea de a-şi onora angajamentele financiare, fie că sunt salarii, pensii sau rambursările către creditori.

Nu s-au făcut publice detalii cu privire la conţinutul acordului, însă liderul republican a anunţat că va avea o nouă întâlnire cu preşedintele Biden duminică.

Ca aproape toate marile economii, Statele Unite trăiesc pe credit. Dar, spre deosebire de alte ţări dezvoltate, America se confruntă regulat cu o constrângere legală: plafonul datoriei, suma maximă de îndatorare a Statelor Unite, care trebuie majorat oficial de Congres.

Din această procedură legislativă de rutină, republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie, au făcut un instrument de presiune politică.

Refuzând să acorde un aşa-zis „cec în alb” preşedintelui democrat, ei au condiţionat orice creştere a acestui plafon, stabilit în prezent la 31.400 de miliarde de dolari, de tăieri bugetare.

Şi i-au plasat lui Kevin McCarthy, care se prezintă drept un apărător intransigent al rigorii bugetare, responsabilitatea de a negocia cu preşedintele octogenar.

Biden a refuzat, inițial, orice negocieri cu republicanii

Joe Biden, candidat la realegerea sa, a refuzat mult timp să vină la masa negocierilor, acuzând opoziţia că ţine economia americană „ostatică” cerând astfel de reduceri.

După mai multe reuniuni la Casa Albă între cei doi, echipele preşedintelui şi ale „speaker-ului” republican s-au înhămat în cele din urmă la nesfârşite sesiuni de negocieri – toate comentate din belşug de tot Washingtonul.

Acordul de principiu găsit sâmbătă seara dă o gură de aer pieţelor americane, care începeau să vadă cu un ochi rău această paralizie în capitala americană. Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis miercuri să plaseze „sub supraveghere” ratingul AAA al Statelor Unite, estimând că „eşecul de a ajunge la un acord (…) ar fi un semn negativ în termeni de guvernanţă”.

Economia mondială, deja pradă unei „puternice incertitudini”, s-ar fi „putut lipsi” de aceste negocieri tensionate, a criticat şi directorul Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.

Compromisul trebuie acum validat de Senat, controlat la limită de democraţi, şi de Camera Reprezentanţilor, unde conservatorii au o majoritate fragilă.

Calendarul parlamentar are constrângeri: mulţi aleşi s-au întors la casele lor din cele patru colţuri ale Statele Unite pentru o pauză de câteva zile, cu ocazia weekendului prelungit de „Memorial Day”. Ei au fost instruiţi să fie pregătiţi să se întoarcă de urgenţă la Washington.

„Acest acord este un compromis, ceea ce înseamnă că nimeni nu obţine tot ce îşi doreşte. Acordul reduce cheltuielile protejând în acelaşi timp programele publice esenţiale” – Joe Biden

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?