Prima pagină » Actualitate » Teroare într-o școală din MILANO! Un elev a înjunghiat o profesoară / Martor: „A fost ca în America”

Teroare într-o școală din MILANO! Un elev a înjunghiat o profesoară / Martor: „A fost ca în America”

Teroare într-o școală din MILANO! Un elev a înjunghiat o profesoară / Martor: „A fost ca în America”

Un elev în vârstă de 16 ani a înjunghiat și rănit o profesoară, luni dimineață, la o școală din Abbiategrasso, în apropiere de Milano. Adolescentul a fost internat ulterior la departamentul de neuropsihiatrie al spitalului milanez San Paolo.

Un alt elev, martor ocular, a descris incidentul drept „o scenă din America”, informează Agerpres.

Atacatorul de 16 ani a înjunghiat-o pe profesoara de litere Elisabetta Condo, în vârstă de 52 de ani, în timpul cursurilor, după ce s-a prefăcut că își amenință colegii cu un pistol de jucărie.

Martorul spune că au fost evacuați și s-a descoperit că unul dintre colegi avea o armă de foc. „Se întâmplă și aici, nu doar în America”, s-a gândit tânărul.

Un alt elev a povestit că atacatorul minor a înjunghiat-o pe profesoară „de la spate, în umăr și braț, fără să zică nimic”.

„Nu părea agitat, nu părea să aibă vreo emoție”, a spus martorul.

Incidentul sângeros ar trebui să ne facă să reflectăm la necesitatea de a avea psihologi în școli, a spus ministrul educației, Giuseppe Valditara, într-un mesaj video distribuit în social media, după ce a vizitat-o la spital pe profesoara rănită.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haine din Paris, Marsilia și Lille, vândute online din magazinele SPARTE la proteste
Digi24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Cancan.ro
Un băiat de 20 de ani s-a aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu. Informații de ultimă oră
Prosport.ro
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Adevarul
Strategia prin care Rusia poate îngenunchea NATO fără luptă, demascată de un general român
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
O zodie va avea lumea la picioare în luna noiembrie. Norocul îi surâde din plin și este gata să dea lovitura
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Remi i-a dat ”fatala” lui Narcis! Am aflat ce obiect intim i-a oferit la bonfire. Gestul care l-a scos din minți
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute