Prima pagină » Vremea » O parte din România, afectată de furtuni și grindină. Când scăpăm de vremea rea / Prognoza ANM pentru următoarele zile

O parte din România, afectată de furtuni și grindină. Când scăpăm de vremea rea / Prognoza ANM pentru următoarele zile

O parte din România, afectată de furtuni și grindină. Când scăpăm de vremea rea / Prognoza ANM pentru următoarele zile
Studiu: Fulgerele ar fi avut o contribuție fundamentală în procesul apariției vieții pe Pământ / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă în regiunile intracarpatice și la munte, unde mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și cu totul izolat grindină.

„Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și cu o probabilitate mai ridicată în Oltenia și nordul Moldovei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 și 31 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și Moldova, iar cele minime se vor încadra între 8 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 19 grade Celsius pe litoral”, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii anunţă temperaturi de până la 31 grade Celsius în Capitală

Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru București, iar temperatura va ajunge la 31 de grade Celsius. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu rafale de 30…40 km/h după-amiaza şi seara.

În intervalul sâmbătă ora 10.00 – ora 23.00, vremea în Capitală va fi caldă şi frumoasă.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat (trecător cu rafale de 30…40 km/h după-amiaza şi seara).

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade.

Duminică, temperaturile maxime mai scăzute față de sâmbătă în nord și nord-est

Duminică, 11 iunie, tot vreme capricioasă anunță meteorologii. Conform prognozei, instabilitatea atmosferică va fi pronunțată în jumătatea de nord a Moldovei, în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia, unde mai ales în a doua parte a zilei și noaptea vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale și descărcări electrice. Va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp.

În celelalte regiuni vremea se va menține caldă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse îndeosebi în orele serii. Vântul va avea intensificări asociate ploilor, izolat vor fi și vijelii (rafale în general de 55-65 km/h), iar mai ales în a doua parte a intervalului se va intensifica temporar în est, sud-est și în extremitatea de vest. Temperaturile maxime mai scăzute față de ziua precedentă în nord și nord-est se vor încadra în general între 21 și 31 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade Celsius.

Vremea în Capitală duminică

În Capitală, spre seară vor fi înnorări și condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă va fi de 30 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 15 și 17 grade Celsius.

Vreme rece pentru data din calendar

Luni, 12 iunie, vremea va fi în general instabilă și va deveni răcoroasă în majoritatea regiunilor, chiar rece pentru a doua decadă a lunii iunie în nordul țării și în zonele deluroase din vest-sud-vest.

Înnorările vor fi accentuate și va ploua pe arii extinse în Oltenia, Transilvania, sudul Banatului și vestul Munteniei, precum și în zona de munte unde se vor acumula cantități de apă importante, în medie de 25-35 l/mp și pe arii restrânse peste 40-50 l/mp.

În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, ploile se vor semnala local și în cantități în general moderate (cu probabilitate mai mare în sud-estul și nord vestul teritoriului), conform Adevărul.

Vor fi mai ales averse, pe alocuri se vor semnala descărcări electrice și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-estul țării și în extremitatea de vest, dar de scurtă durată, asociate averselor și în partea central-sudică a teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua anterioară în toată țara, se vor încadra între 15 grade Celsius în nordul Moldovei și în Maramureș și 27 grade Celesius, izolat în Muntenia și vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 și 18 grade Celsius.

În București vor fi înnorări, mai accentuate după orele amiezii, se vor semnala averse, posibil însoțite de descărcări electrice și se pot acumula cantități de apă moderate. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, în scădere față de zilele precedente, va fi de 26 grade Celsius, iar cea minimă nu va depăși 14 grade Celsius.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
„Răzbunarea va fi inevitabilă”. Părintele motoarelor rachetelor strategice rusești a fost lichidat de forțele speciale ucrainene
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Jurnalistul care a realizat interviul în care Trump a susținut că Meloni l-a „implorat” să facă o poză cu el a murit subit la 50 de ani
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Trei moduri în care știința te poate ajuta să te simți mai fericit