Prima pagină » Actualitate » Noile reguli privind BULETINELE românești. Câte persoane mai pot locui în aceeași casă. Cei care nu se conformează riscă amenzi

Noile reguli privind BULETINELE românești. Câte persoane mai pot locui în aceeași casă. Cei care nu se conformează riscă amenzi

Noile reguli privind BULETINELE românești. Câte persoane mai pot locui în aceeași casă. Cei care nu se conformează riscă amenzi
Sursa foto: Pexels/ Askar Abayev

O nouă lege impune o limită strictă pentru românii care vor să-și schimbe adresa din buletin, indiferent dacă este vorba despre domiciliu sau reședință.

Legea 162/2023, care a intrat în vigoare la data de 10 iunie, a adus modificări importante Ordonanței de urgență 97/2005 referitoare la evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Una dintre schimbările majore este introducerea unei limite privind numărul de persoane care se pot înregistra cu domiciliul sau reședința la o anumită adresă. Potrivit Legii 162/2023, „adresa de domiciliu nu poate fi înscrisă în actul de identitate dacă în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la acea adresă”.

Această restricție se aplică și în cazul înregistrării mențiunii privind reședința, necesară pentru obținerea vizei de flotant.

Cu toate acestea, limita de 10 persoane nu se aplică „în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului în care locuiesc membrii familiei extinse”, conform noii legi.

Potrivit actului normativ, familia extinsă include titularul dreptului locativ, soțul sau soția acestuia, rudele în linie dreaptă (părinți, copii, bunici și nepoți) și rudele în linie colaterală până la gradul al patrulea (frați, unchi și mătuși, nepoți și veri primari).

Ce trebuie să facă persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin?

De exemplu, rudele de gradul întâi în linie dreaptă includ copiii și părinții, iar cele de gradul al doilea în linie dreaptă includ nepoții și bunicii. În linie colaterală, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul sunt rude de gradul al treilea, iar verii primari sunt de gradul al patrulea, conform avocatnet.ro.

În plus, Ordonanța de urgență 97/2005 stabilește că persoanele care nu locuiesc la adresa menționată în buletin au la dispoziție 15 zile pentru a-și actualiza actele sau pentru a-și schimba adresa de domiciliu, în caz contrar, persoanele care nu se conformează noii legi riscă să primească amenzi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu degenerează: Iran și Israelul se bombardează tot mai puternic. Prețul petrolului crește cu 10%,
Digi24
„Și pietrele mă cunosc în Strâmtoarea Ormuz”. Ce îl îngrijorează pe fostul comandant de vas Traian Băsescu, după atacarea Iran
Cancan.ro
Seară intensă la Loft pentru fiica Andreei Berecleanu. Eva Zaharescu l-a sărutat cu foc pe gentlemanul misterios
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
Zeci de mii de români nu pot ieși la pensie din cauza lipsei unui document extrem de important
Mediafax
Avertismentul lui Bogdan Chirițoiu pentru benzinari: „Nu am vrea să vedem comercianți care profită de contextul internațional pentru a crește suplimentar prețurile în mod nejustificat”
Click
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Digi24
Asasinarea ayatollahului: camere de trafic piratate, sabotarea comunicațiilor și o cârtiță CIA i-au pecetluit soarta lui Khamenei
Cancan.ro
Pe ce dată se întoarce iarna în București. Meteorologii Accuweather anunță noi ninsori și temperaturi negative în Capitală
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Alexandra Dinu, prima soție a lui Adrian Mutu, la 45 de ani. Imagini rare cu blondina!
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Cum a devenit fabrica de tractoare din Iran, construită de România, cea mai mare din Orientul Mijlociu
Descopera.ro
Din ce este făcută coaja de ou?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O tipă e în pat cu noul iubit: – E prima oară când fac asta, nu vreau să-ți faci o părere proastă despre mine...
Descopera.ro
Un mister vechi de zeci de ani al astronomiei a fost rezolvat! Ce s-a aflat despre stelele masive?