Prima pagină » Actualitate » Ai picat „sala”, la examenul auto? Află de câte ori poţi să REPEȚI proba teoretică

Ai picat „sala”, la examenul auto? Află de câte ori poţi să REPEȚI proba teoretică

Marian Popescu
Ai picat „sala”, la examenul auto? Află de câte ori poţi să REPEȚI proba teoretică
FOTO - Caracter ilustrativ

Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, cei mai mulți adolescenți își doresc să obțină permisul de conducere. Dar, pentru asta, trebuie să treacă cu brio de proba teoretică (sala), apoi de cea practică (traseul).

Însă, nu toți candidații trec „sala”. Cu toate acestea, vor să dea din nou acest test, cât mai repede.

Dar persoanele declarate respinse la proba teoretică se pot prezenta în vederea programării pentru o nouă examinare, după cel puțin 15 zile de la data la care au fost respinși, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor școlii, conform legii.

La fel este și în cazul picării „traseului”, dar în această situație nu mai trebuie să dea, din nou, „sala”, potrivit Observator TV.

În cazul în care ai primit calificativul „respins” la proba practică, te poți reprograma pentru o nouă examinare după o perioada de minim 15 zile (de la data probei nepromovate).

În acest timp, ești obligat/ă să faci cel puțin trei ședințe suplimentare de condus (6 ore). Pentru reprogramare, se va merge la sediul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cu următoarele acte:

  • dosarul cursantului (se va verifica dovada achitării taxei permisului auto);
  • dovada efectuării celor 3 ședințe suplimentare (vei primi un document de la instructorul tău);
  • cartea ta de identitate.

Un reprezentant DRPCIV va verifica documentele și te va programa pentru a susține o nouă probă practică.

De la 1 februarie 2017, atât taxa de examinare de 6 lei cât și cea de reexaminare de 84 de lei nu mai trebuie plătite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?