Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Vărul lui Tzancă Uraganu, accident oribil în timp ce fura dintr-un tir aflat în mers. Sefor a fost strivit chiar de mașina complicilor săi

EXCLUSIV | Vărul lui Tzancă Uraganu, accident oribil în timp ce fura dintr-un tir aflat în mers. Sefor a fost strivit chiar de mașina complicilor săi

Andrei Dumitrescu
EXCLUSIV | Vărul lui Tzancă Uraganu, accident oribil în timp ce fura dintr-un tir aflat în mers. Sefor a fost strivit chiar de mașina complicilor săi

Un văr al cunoscutului interpret de muzică lăutărească Tzancă Uraganu a fost grav rănit, săptămâna trecută, în timp ce încerca să fure marfă dintr-un tir aflat în mers, pe autostradă. Bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, iar trupul său a fost strivit sub roțile mașinii în care se aflau complicii lui, care circula, foarte aproape, în spatele remorcii. 

Era anul 2018 când o grupare specializată în furturi din tiruri aflate în mers a fost destructurată de polițiștii ilfoveni.

Un an mai târziu, metoda patentată de români a devenit celebră la nivel internațional, în condițiile în care o grupare formată din 21 de români a uimit Europa după ce membrii săi, supranumiți și „hoții acrobați”, au reușit să fure, din tiruri aflate în mers, mărfuri în valoare de zeci de mii de euro. „Acrobații” reușiseră să lovească în Finlanda, Suedia, Spania și Franța, iar unul dintre atacuri a fost înregistrat cu ajutorul unei camere cu termoviziune, în condițiile în care loviturile erau date pe timp de noapte.

După o anchetă la care au lucrat echipe de polițiști din mai multe țări, s-a stabilit că făptașii sunt membri ai clanului Duduianu, unul dintre cele mai numeroase și periculoase grupări din România.

Banda de hoți a fost destructurată în toamna lui 2019, când 16 dintre ei au fost prinși în Franța, Suedia și România.

Metoda de lucru a hoților nu era deloc simplă și presupunea riscuri serioase, mai ales că răufăcătorii trebuiau să stea pe capota unei mașini care circula cu viteză mare pe o autostradă, iar apoi să forțeze ușile din spate ale unui camion și să intre în remorcă.

Pentru o astfel de faptă, era nevoie de trei mașini. Una se deplasa în fața tirului, pentru a-l încetini, o a două, numită și „vehicul de îmbarcare”, rula în spate, iar a treia mergea în lateralul camionului, pentru a împiedica pasagerii din restul mașinilor de pe autostradă să vadă ce se întâmplă.

Hoțul „acrobat” ieșea prin trapa mașinii de îmbarcare, ancorat cu un ham. După ce ajungea în remorcă, acest așa-zis „acrobat” arunca produsele prin trapa deschisă.

Potrivit unor surse Gândul, o parte a clanului Duduianu a continuat să practice această metodă în România, iar unul dintre noii „acrobați” ai bandei era Felix Velcu, zis Sefor, văr primar al cunoscutului interpret de muzică lăutărească Tzancă Uraganu, pe numele său real Andrei Velcu.

Tzancă Uraganu a fost prezent la spital

În 12 iulie, Felix Velcu ar fi plecat la prădat alături de mai multe persoane. Grupul ar fi ochit un tir care gonea pe șosea și ar fi decis să-l ”abordeze” după rețeta deja cunoscută. Totuși, de această dată, ceva nu ar fi mers așa cum trebuie, iar Sefor ar fi căzut din tir și ar fi ajuns direct sub roțile mașinii prin trapa căreia tocmai ieșise.

Complicii lui l-ar fi luat de jos și l-ar fi transportat direct la București, la Spitalul de Urgență Floreasca, unde medicii au au reușit să-l stabilizeze. Pe lângă mai mulți membri ai clanului Duduianu, la spital ar fi fost prezent inclusiv vărul său Tzancă Uraganu.

Polițiștii au deschis o anchetă, în condițiile în care circumstanțele în care s-a produs decesul lui Felix Velcu ar fi încă neclare.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Ce pedeapsă au primit oamenii temutului Florin Ghenosu după un atac de tip mafiot. Incidentul este legat de o răfuială din Marea Britanie

EXCLUSIV| Motivul șocant pentru care Vlad Obu și-a bătut una dintre ”sclavele sexuale”. Procurorii au stabilit că le „dresa” pe fete ca pe câini

EXCLUSIV | Mama fetei sugrumate de concubin a dormit, fără să știe, cu fiica moartă sub pat. Bărbatul a spus la telefon cum a omorât-o pe Ana Maria

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ