Prima pagină » Opinii » „Noi n-avem valoare, noi nu existăm”

„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”

„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”
Ana-Maria Păunescu

După eliminarea echipei de fotbal Farul Constanţa din Champions League, am auzit nenumărate comentarii, despre cât de slabi suntem, despre cât de puţină valoare avem, despre ce şanse minime avem dincolo de graniţele ţării ca să demonstrăm că sportul, în România, are o şansă.

Parcă, dintr-o dată şi pentru prima oară, o campioană a României ar fi fost eliminată din competiţia europeană a campionilor. Ia să ne uităm în urmă.

Anul trecut, campioana României, CFR Cluj, pierdea cu FC Pyunik Yerevan, campioana Armeniei, care părea, din punct de vedere statistic, mult sub valoarea clujenilor. Totuşi, Pyunik a învins.

Acum doi ani, campioană a fost tot CFR Cluj. Pierdea, fără să mai poată spera la mari performanţe, cu o echipă din Elveţia, Young Boys, după alte două tururi în care, într-adevăr, reuşise să se impună. Acum trei ani, Dinamo Zagreb elimina, din aceeaşi competiţie a campioanelor din fiecare ţară, pe CFR Cluj, care a luat titlul, consecutiv, în România, în multe sezoane.

Şi tot aşa.

Căutând săpăturile în trecutul nostru competiţional, aflăm că, deşi echipele reuşesc să se impună intern, în momentul în care scot capul în lume – de altfel, ca echipa naţională a României – ceva se întâmplă, ceva se dereglează. Nu mai există curaj, nu mai există ritm, nu mai există suflu, nu mai avem suporteri, nu mai avem presă care să susţină şi să sublinieze partea bună a lucrurilor din fiecare pată neagră.

A sări acum cu gura pe Farul Constanţa, după o eliminare tristă din Champions League, înseamnă a uita că noi ăştia suntem de mai bine de zece ani, indiferent de club, indiferent de oraş. A-l ataca pe Gheorghe Hagi pentru amănuntul că a decis să-l ţină în teren pe Alibec, până la ultima suflare a fluierului arbitrului, înseamnă a lovi, din nou, în unul dintre puţinii care mai cred în performanţă şi care chiar fac ceva pentru ca, la ieşirea competiţională din ţară, să avem şi alt rezultat, pe lângă grele înfrângeri.

Noi suntem ăia care, acum douăzeci de ani, dădeau Europei jucători mari, ăia care i-au avut în loturi pe Dobrin, Balaci, Hagi, Popescu, Petrescu, Mutu, Chivu. Şi lista e lungă. Lungă, dar departe de adevărul de azi.

Oricât ne-am strădui, oricât ar investi – nu statul care nu face nimic pentru tineri, ci oamenii bogaţi care aleg să bage bani în viitorul sportului, nu se întâmplă nimic. Avem capul plecat, nu ca echipă, ci ca ţară.

Cerşim, nu tricouri de la Ronaldo şi Messi, ci strângeri de mână sau zâmbete schiţate din colţul gurii, pe la toate reuniulile importante la care mergem reprezentaţi de preşedinţi sau prim-miniştri.

Problema nu e a echipei Farul Constanţa sau a celor de la CFR Cluj! Treziţi-vă! Problema e a României, a fiecăruia dintre noi care, părăsind ţara, pleacă fruntea şi aşteaptă să-şi ceară iertare. Aici trebuie să ne cerem iertare. Acasă! Pentru zeci de ani în care, în loc să construim, am dărâmat. Pentru zeci de ani în care, în loc să fim mai buni, să învăţăm, am încercat să fentăm și să ajungem la destinație pe drumul cel mai scurt.

Aici e problema. Noi suntem problema. Dar nu vedem. Niciodată nu vedem.


Citește și:

Iar picăm Bacalaureatul?

Încredere

Dreptul să nu spunem nimic

Sfârșitul care nu se mai sfârșește

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității