Dreptul să nu spunem nimic

În toate filmele copilăriei mele, în care ăl bun îl prindea pe ăl rău și îl conducea spre mașina de poliție (zgomotoasă și cu toate luminile pornite), pentru a-i fi aplicată pedeapsa meritată, se auzea, într-un fel sau altul, aceeași formulă: „Aveți dreptul să nu spuneți nimic. Tot ceea ce spuneți poate fi folosit împotriva dumneavoastră.”

Mai târziu, am aflat de la tata, după lungi nopți de întrebări și după multe decepții pe care vedeam că le trece singur, cu fruntea ridicată spre o altă poezie, că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită și am început să fac fapte bune – sau să vreau să fac –, numai ca să văd care îmi va fi „condamnarea”. Bunătatea pe care o căutam atunci – și pe care nu reușeam să o găsesc, mai ales când era vorba despre păpușa preferată sau despre șotronul desenat de altcineva în curte – vreau să cred că mi-a intrat în obiceiul de fiecare zi. Și, într-adevăr, cu cât ești mai aproape de ajutorul de care au alții nevoie, cu atât se ascut pedepsele mai atent pentru viitorul pe care l-ai fi meritat luminos și plin de certitudini.

MESAJ Claudiu Manda vorbește de o „seară istorică în Bănie” după ce Universitatea Craiova a devenit campioana României: „Felicitări, leilor!”

23:31

VIDEO Două avioane de vânătoare americane F/A-18 s-au ciocnit pe durata unui spectacol aerian. Toți cei patru piloți au reușit să se parașuteze în siguranță

23:00

Avem dreptul să nu spunem nimic. În cât de multe cazuri e valabil acum, dincolo de filmele la care mă uitam când eram mică… Nimic despre schimbul de premieri și despre grevele care fac doar figurație, parcă, în aceste rotații imprevizibile și greu de digerat de sistem. Nimic despre alți conducători de stat care nu au timp pentru ce e important, vital, în țară și în lume, ci numai pentru propriile interese, concedii și pentru câte o imagine clară în oglinzi. Nimic despre spitalele românești în care au murit atâția oameni care puteau fi salvați, de COVID sau de multe alte maladii vindecabile. Nimic despre medicii care încearcă, deși speranța de reușită e mereu minimă, să se ridice pe deasupra dezastrului și să mai dea câte o fărâmă de ajutor celor aflați în dificultate.

Nimic despre prețurile care cresc, cresc, cresc și care aduc familiile în pragul disperării: ieși din casă, fie doar pentru o plimbare de duminică pe stradă, cheltui o bucată importantă din banii cu care poate ai fi putut plăti la final de lună factura la lumină.

Avem dreptul să nu spunem nimic. Nici dacă ne doare. Mai ales dacă ne doare. Cât mai multă liniște pe scena pe care se joacă spectacolul vieții noastre, cât mai multă liniște în culise, cât mai multă liniște la întâlnirea de după a actorilor. Cuvintele pe care le spunem s-ar risipi oricum, ca niște fapte bune pentru care se obosesc ceilalți să ne pedepsească. Ne văd părinții din morminte, tac și ei, din același drept de a nu spune nimic, tac și ei, îi doare și pe ei, toate teoriile se confirmă, toate adevărurile se arată, ies la suprafață, fără să se dilueze, contrastul e din ce în ce mai mare, poeziile sunt din ce în ce mai scurte.

Liniște, liniște, poate mâine va fi mai bine. Liniște, liniște, poate mâine nu vom mai fi.

Citește și:

Dezordinea din viața celor ordonați

De ce mor oamenii tineri?

Inimi care pot fi frânte

”Învierea nu e pentru noi”

Fănuș Neagu și Romulus Vulpescu