Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV VIDEO | Câte gospodării din România se încălzesc cu lemn de foc? Surpriză – un număr extraordinar de mare! Ce este de făcut?

EXCLUSIV VIDEO | Câte gospodării din România se încălzesc cu lemn de foc? Surpriză – un număr extraordinar de mare! Ce este de făcut?

În România anului 2023, există un număr impresionant de gospodării încălzite cu lemne de foc. Tocmai de aceea, miza reducerii poluării nu este dată de centralele de apartament, pe gaz, combustibil de tranzit către energia verde, ci de fumul de la arderea lemnului. Mai grav este că poluarea este amplificată de folosirea altor materiale inflamabile în sobe.

Deși la nivelul Uniunii Europene este posibil ca de la 1 ianuarie 2029 să nu mai fie permisă vânzarea de centrale de apartament pe gaz, România are o problemă mult mai importantă de rezolvat.

“În ceea ce privește centralele de apartament, aș spune doar că ministerul are probleme mult mai importante pe care să le gestioneze în acest moment.

Aș mai spune că e o chestiune care ține mai curând de Ministerul Dezvoltării, decât ar ține de Ministerul Mediului și, în fine, nici nu am discutat măcar cu colegii subiectul acesta, pentru că nu e o prioritate pentru noi”, a spus, la Gândul Green, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Câte case se încălzesc cu lemne în România

În prezent, este o presiune mare pe fondul forestier pentru a asigura lemn de foc. În plus, arderea generează poluare, a precizat ministrul Mediului.

“În afară de apartamentele sau de casele care se încălzesc cu gaze naturale, să știți că în România există 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc în continuare cu lemn de foc.

Nu e neapărat un lucru rău, pentru că lemnul de foc și lemnul în general reprezintă o resursă regenerabilă, dar în foarte multe situații, în locul lemnului de foc folosit ineficient de cele mai multe ori în sobe, cu o eficiență scăzută din punct de vedere energetic și care generează mari cantități, mai ales de particule, în atmosferă care pot pune în pericol sănătatea populației”, a continuat Fechet.

”Uneori ne plimbăm pe stradă și identificăm un miros mai înțepător”

Cel mai mare oraș al țării, Bucureștiul, generează și cele mai mari probleme, mai ales în cartierele de la periferie.

“M-aș bucura – apropo de tranziția folosind gazul – să înlocuim toate acele locuințe cu sisteme de încălzire mai eficiente și care folosesc un combustibil un pic mai curat.

În București, există case care se încălzesc, în cel mai bun caz, cu lemn pe foc, dacă nu cumva pun în sobă și alte materiale care poluează și mai mult. Uneori ne plimbăm pe stradă și identificăm un miros mai înțepător, care ar putea să provină și de la sursa de încălzire a unor case din anumite cartiere”, a conchis Mircea Fechet, ministrul Mediului, la Gândul Green.

Interviul integral cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor poate fi urmărit AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Cum pot fi salvate pădurile de la tăiere. Ministrul Mediului: ”Monitorizăm din satelit, aerian și cu camere de supraveghere”

EXCLUSIV VIDEO | Scapă de împușcare cei 426 de urși, așa cum a semnat Tánczos Barna? Fechet: ”Nu sunt de acord cu vânătoarea la urs pentru trofeu”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli