Prima pagină » Actualitate » Un tânăr de 32 de ani a murit acasă, la câteva ore după ce fusese îngrijit la un spital din Urziceni

Un tânăr de 32 de ani a murit acasă, la câteva ore după ce fusese îngrijit la un spital din Urziceni

Claudia Voicu
Un tânăr de 32 de ani a murit acasă, la câteva ore după ce fusese îngrijit la un spital din Urziceni

Un alt caz care ridică semne de întrebare, petrecut azi-noapte, a ieșit la iveală odată cu cel al gravidei care a fost lăsată să nască în curtea unității medicale.

A fost la spital, iar după ce s-a întors acasă, la doar câteva ore, a murit. Este cazul unui tânăr de numai 32 de ani, care a murit azi-noapte la domiciliul său. În această dimineață, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Fierbinții de Jos a decedat în locuința sa.

Echipajul ambulanței care a sosit la fața locului a constatat decesul tânărului, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ialomița pentru a se efectua necropsia și a se stabili cauza decesului.

Bărbatul ar fi mers, noaptea trecută, la o unitate medicală de pe raza municipiului Urziceni, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi însă spitalizat. Tânărul s-a întors acasă, dar la scurt timp a decedat.

Polițiștii fac verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

CITEȘTE ȘI:

Un copil de 4 ani a murit în spital, în timp ce era operat de hernie ombilicală. Familia acuză medicii de malpraxis

Primul deces din România la o pacientă cu flurona. Femeia de 74 de ani a murit la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SHOW de forță la Belgrad! MII de oameni, în arenă pentru candidatura lui Vucic la funcția de premier
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
Mediafax
INCREDIBIL! Cum a reușit un câine jucăuș să-i provoace stăpânului său o PAGUBĂ de 112.000 de euro
Click
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!