Prima pagină » Actualitate » Academia pentru Ciobani există și se află foarte aproape de ROMÂNIA. Ce cursuri se fac în cele patru sezoane de pregătire

Academia pentru Ciobani există și se află foarte aproape de ROMÂNIA. Ce cursuri se fac în cele patru sezoane de pregătire

Marian Popescu
Academia pentru Ciobani există și se află foarte aproape de ROMÂNIA. Ce cursuri se fac în cele patru sezoane de pregătire
Image: 311696009, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

Prima Academie pentru Ciobani s-a deschis în apropiere de satul Vlahi (situat sud-vestul Bulgariei), au anunţat, marţi, organizatorii.

Academia se numește „Po Todorovi Koshari” şi intenţionează să aducă împreună oameni care doresc să devină păstori, să restabilească practicile tradiţionale uitate şi să prezerve rase autohtone de animale, potrivit Agerpres.

Fiecare dintre cele patru sezoane de pregătire la Academie prevede o introducere în istoria raselor autohtone din Bulgaria, construirea ţarcurilor, păşunatul şi mulsul animalelor, curăţarea păşunilor şi învăţarea practicilor tradiţionale de creştere a animalelor.

Peste 20 de viitori ciobani şi opt copii participă deja la primul sezon de pregătire şi se implică activ în creşterea unei turme mixte de două rase autohtone: oaia Karakachan şi capra de munte cu păr lung.

Ce vor mai învăța viitorii ciobani, la Academia „Po Todorovi Koshari”

Iniţiatorii Academiei mai vor, de asemenea, să stabilească o practică de prezervare a raselor autohtone, pe care le descriu drept un tezaur naţional viu.

Proprietarii acestor rase poartă trăsăturile predecesorilor lor sălbatici, păstrând în mod natural calităţile şi caracteristicile cele mai valoroase ale acestora.

Ele nu doar că supravieţuiesc în condiţii dificile, ci oferă şi hrană valoroasă oamenilor.

„Rasele locale tradiţionale de animale domestice fac parte din biodiversitate şi dintr-un fond genetic local valoros”, au mai spus  organizatorii Academiei.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PROMISIUNEA lui Tomac. Ce se întâmplă cu banii tăi?
Digi24
Ucraina va cere 20 de miliarde de dolari de la aliați înainte de summitul NATO: „Vrem ca Rusia să ardă și mai tare”
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua divă a Mondialului. A lucrat în zidărie și acum atrage toate privirile
Adevarul
„Noi muncim, nu gândim” și ziua în care s-a stins din nou lumina în România. Ce spun istoricii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990
Mediafax
În America ca în România? Temeri privind influențarea ALEGERILOR prin bani din campanii
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Popcorn și panică: Atacurile Ucrainei asupra Crimeei transformă „trofeul” lui Putin într-o capcană letală
Cancan.ro
După 21 de ani de muncă, o româncă a depus dosar de pensionare pentru limită de vârstă, la 62 de ani. Ce pensie a primit
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ferrari declarat daună totală. Ce problemă tehnică a schimbat totul
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cum renunțăm la obiceiurile proaste? O substanță chimică din creier, recent descoperită, deține secretul