Prima pagină » Actualitate » Prima doamnă a SUA, Jill Biden, testată pozitiv pentru COVID-19

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, testată pozitiv pentru COVID-19

Elena Popescu
Prima doamnă a SUA, Jill Biden, testată pozitiv pentru COVID-19

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Din nefericire, acest lucru se întâmplă cu numai câteva zile înainte ca preşedintele Joe Biden să călătorească la un summit al Grupului celor 20 în India, a anunţat luni Casa Albă.

Președintele SUA, Joe Biden, a fost testat negativ pentru acest virus.

Prima doamnă a Americii, în vârstă de 72 de ani, are simptome ușoare. Jill Biden a avut ultima dată COVID în luna august a anului trecut.

Preşedintele, acum în vârstă de 80 de ani, a fost testat pozitiv ultima dată în iulie 2022. ”În această seară, Prima Doamnă a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Ea va rămâne la casa lor din Rehoboth Beach, Delaware”, a declarat directorul ei de comunicare, Elizabeth Alexander, într-un comunicat.

”În urma testului pozitiv al Primei Doamne pentru COVID-19, preşedintelui Biden i-a fost administrat un test COVID în această seară. Preşedintele a fost testat negativ. Preşedintele va testa la o cadenţă regulată în această săptămână şi va monitoriza simptomele”, a precizat Casa Albă.

Joe Biden candidează pentru realegerea în 2024, într-o campanie în care întrebarea privind vârsta sa a apărut ca o problemă cheie pentru alegători. El este cel mai în vârstă preşedinte care candidează pentru un al doilea mandat, iar unii republicani au spus că este prea bătrân pentru a i se acorda încă patru ani la Casa Albă.

Foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare