Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Cea mai nouă deltă a Europei, aflată în Banatul Montan, este amenințată de braconaj și de amatorii de grătare

EXCLUSIV | Cea mai nouă deltă a Europei, aflată în Banatul Montan, este amenințată de braconaj și de amatorii de grătare

La confluența dintre râul Nera și Dunărea, în extremitatea vestică a județului Caraș-Severin, pe circa 10 hectare, se află un colț de natură de o frumusețe unică: Delta Nerei. Această mică deltă, care este o copie la scară mai mică a Deltei Dunării, este o adevărată bijuterie a Europei, dar care se confruntă cu amenințări serioase din cauza braconajului și a turismului necontrolat.

Rezervația naturală a fost declarată zonă de protecție integrală, unde activitățile umane nu sunt permise decât în cazul celor științifice sau ale voluntariatului, cu scop educativ. Cu toate acestea, Delta Nerei se confruntă cu o serie de probleme. Braconajul este una dintre amenințările majore la adresa Deltei Nerei, care găzduiește specii de păsări acvatice și pești foarte valoroși, precum sturionii.

Cornel Popovici, președintele Asociației GEC Nera, organizație care are mai multe programe de monitorizare a zonei, spune că sunt destul de dese aceste cazuri de braconaj.

“Nici vorbă să se permită acolo pescuitul sau alte metode de a captura animalele din zona Deltei Nerei. Aș vrea să spun că Delta Nerei are câteva specii specifice, și vreau neapărat să menționez cormoranul mic, egreta mică, rața roșie, iar dintre animale întâlnim aici nurca. Ca pești, așa cum sunt de-a lungul Dunării, există sturionii care ajung până în Delta Nerei. De aceea, avem și cazuri de braconaj pentru că pescarii își încearcă norocul foarte mult pe canalul Nera Moartă, care este pe teritoriul României, și au fost foarte multe cazuri când au fost amendați pescari sau grupuri de pescari, la semnalarea de către voluntarii GEC Nera”, a declarat Cornel Popovici pentru Gândul.

Delta Nerei, o minune a naturii

Activistul de mediu mai spune că delta se confruntă și cu invazia grataragiilor.

„Mai sunt unii care merg și fac weekendul în Delta Nerei. Drept dovadă sunt  numeroasele vetre de foc care se găsesc pe principala cale de intrare în Delta Nerei din România”, mai spune Cornel Popovici, președintele Asociației GEC Nera.

Ecoturismul este permis, dar foarte puțin practicat

Chiar dacă vizitarea Deltei Nerei ar putea aduce beneficii economice comunităților locale, Popovici spune că este crucial să se dezvolte un turism responsabil și sustenabil pentru a proteja habitatul sălbatic și fragilul ecosistem al Deltei.

Un colț de rai, amenințat de invazia oamenilor

“Proprietarii pensiunilor din zonă ar putea să ducă turiștii cu barca în acest colț de rai, dar nu prea îi văd să o facă. De asemenea, în cadrul acestui ecoturism, școlilor, elevilor le sunt permise activități de observare științifică și de voluntariat”, declară președintele GEC Nera.

Istoria Deltei Nerei are legătură cu construcția barajului de la Porțile de Fier, un proiect comunist care a modificat radical cursul Dunării în această zonă. Barajul a redus viteza curentului Dunării, permițând sedimentelor să se depună treptat și creând astfel această mică deltă.

Clima sa cu influențe mediteraneene și prezența unor specii rare de plante precum migdalii și smochinii o fac cu adevărat specială. Aici găsim habitatul unor specii unice de animale, inclusiv scorpionul carpatic, vipera cu corn și broaște țestoase rare.

Împărțită între România și Serbia, Delta Nerei beneficiază de eforturile comune ale organizațiilor ecologiste și ale autorităților locale pentru a proteja și promova această zonă unică. Cu eforturi concertate, Delta Nerei din Banat poate deveni o destinație turistică de referință în Europa, aducând beneficii atât naturii, cât și comunităților locale.

Sursa Foto: turism.cjcs.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un fost director Microsoft, impresionat de transformarea României din ultimii ani