Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Israel este în război. Turiștii români trebuie să părăsească urgent țara, recomandă MAE. 800 de pelerini așteaptă să fie evacuați

VIDEO | Israel este în război. Turiștii români trebuie să părăsească urgent țara, recomandă MAE. 800 de pelerini așteaptă să fie evacuați

Rene Pârșan

Israel este în stare de război. Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor să evite orice călătorie în Israel, pe fondul atacurilor cu rachete și terestre ale grupării Hamas asupra teritoriului statului evreu. Totuși, turiștii surprinși de conflict în această țară sunt sfătuiți să evite orice deplasare care nu este de necesitate urgentă, și să părăsească Israelul cu prima ocazie. Până atunci, ei trebuie să urmeze strict instrucțiunile autorităților locale, să se adăpostească în clădiri când aud sirenele, deși probabil armata va interzice orice deplasări, mai ales în scopuri turistice. Nu ieșiți pe stradă fără documentele originale, consecințele pot fi drastice! 

UPDATE: Conform premierului Ciolacu, în momentul de față ar fi în jur de 800 de români în Israel, pentru care se caută  mijloace de evacuare.

„Sunt 790 de pelerini români în acest moment în Israel, spune premierul Marcel Ciolacu. Alături de ministrul de Externe, acesta caută soluții să-i aducă acasă. „Împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine știți, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel”, a spus, sâmbătă, Ciolacu, întrebat dacă vreun român din Israel a cerut ajutorul autorităților române.

Deocamdată, spune premierul, s-a dat o avertizare de stare de război: „vom vedea evoluează lucrurile”. Prim-ministrul a precizat că nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict.

Tel Aviv a amenință cu represalii fără precedent, armata este în stare de război, iar rezerviștii au fost mobilizați.

Românii sunt sfătuiți să-și anunțe urgent prezența în Israel Ambasada de la Tel Aviv

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Statul Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected], pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu//travel-advice_en și www.mae.ro – rubrica „Sfaturi de călătorie” și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă.

Recomandări obligatorii

Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.

MAE recomandă cetăţenilor români care se deplasează în Statul Israel:

  • să poarte asupra lor documentele de identitate în original și să manifeste maximum de atenţie la punctele militare israeliene de control, având în vedere că neînţelegerea şi nerespectarea procedurilor pot avea consecinţe serioase;
  • să manifeste prudenţă în alegerea traseelor şi localităţilor, în cazul călătoriilor pe cont propriu;
  • să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice;
  • să manifeste atenție în zonele publice;
  • să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest pentru a le putea evita;
  • să urmărească măsurile locale de apărare civilă care sunt în vigoare (www.oref.org.il);
  • să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în autovehicule.

Citiți și: Se apropie Apocalipsa? Comentariul tulburător postat după începerea războiului din Israel. Aparent, semne din Biblie sunt la tot pasul

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică