EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret

EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret
Publicat: 09/10/2023, 07:00

Războiul pe care gruparea teroristă Hamas l-a declarat statului Israel, printr-un val de atacuri fără precedent, pare să nu cunoască granițe. Surse din serviciile secrete de la București au mărturisit, în exclusivitate pentru GÂNDUL, că fanatici Hamas au fost identificați în ultima perioadă și pe teritoriul României, unii dintre aceștia aflându-se ”în curs de radicalizare”. Este și cazul lui Walid M.M. Abumuaileq, născut în Fâșia Gaza, care a ajuns la Brașov ca student bursier al Universității Transilvania. El a fost expulzat deja din țară, însă acesta ar fi numai un exemplu.

Potrivit informațiilor pe care SRI le-a coagulat în dosarul ultra-secret al lui Walid Abumuaileq, acesta ”se află într-un proces avansat de radicalizare şi există un potenţial mare ca să treacă la executarea de acte teroriste pe teritoriul României în virtutea ideologiei fundamentaliste în special contra populaţiei de religie iudaică”.

Dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (CAB) solicită în instanță declararea pârâtului Walid Abumuaileq ca indezirabil pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani a fost înregistrat la CAB pe data de 7 martie 2023 și soluționat pe 5 aprilie 2023.

Astfel, judecătorii au admis sesizarea procurorilor și au dispus expulzarea cetățeanului palestinian din România pe o perioadă de 10 ani.

„Admite sesizarea. Declară ca indezirabil pe teritoriul României pe pârâtul Walid M.M. Abumuaileq, cetăţean palestinian, născut la data de 23.04.2001 în Deir Albalah, fiul lui Maher şi Nahla, CNP… , cu reşedinţa în Braşov,(…) posesorul paşaportului turistic nr. 4915753 valabil până la data de 27.07.2024 (…) , pentru o perioadă de 10 ani, pentru raţiuni de securitate naţională. Executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată la data de 05.04.2023 (…)”, se arată în minuta instanței.

Walid Abumuaileq a renunțat însă la dreptul de a face recurs – rezultă din înregistrările disponibile pe portalul portal.just.ro și, cel mai probabil, a părăsit teritoriul României în cursul lunii aprilie.

Cetățeanul palestinian era văzut ca un tânăr student inofensiv, care a ales să studieze în România, gândindu-se la un viitor mai bun. La momentul expulzării era student în anul II la Facultatea de Inginerie Mecanică din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

În 2021, el a figurat ca înscris la examenul de finalizare a studiilor de limba română la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. De asemenea, locuia în căminul studențesc din Brașov și se angajase la o fabrică din localitate, unde lucra part-time. Însă dincolo de aparențe, SRI a găsit un cu totul alt profil.

Solicitarea SRI

Potrivit motivării instanței, ”în data de 2 martie 2023, Serviciul Român de Informaţii – U.M. 0198 a propus Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sesizarea instanţei competente pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii declarării ca indezirabil, pe o perioadă de 15 ani, a numitului M.M. Abumuaileq, cetăţean palestinian”, se arată în documentul citat.

Astfel, instanța reține că, din documentele clasificate consultate, rezultă că că Abumuaileq „se află într-un stadiu avansat al procesului de (auto)radicalizare”.

De asemenea, „Curtea reţine că, din cuprinsul acestora (n.r. documentelor clasificate), rezultă indicii temeinice că acesta intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică prin iniţierea unor activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de acte teroriste îndreptate împotriva unor persoane de naţionalitate evreiască”.

Legăturile cu organizația Hamas

Mai exact, notează judecătorii CAB în documentul citat,studentul este adept al ideologiei radicale promovate de organizaţia teroristă Hamas şi se află într-un stadiu avansat de radicalizare, precum şi că are înclinaţii spre violenţă cu valenţe teroriste împotriva evreilor şi israelienilor, fiind influenţat de evenimentele securitare din Teritoriile Autonome Palestiniene.

1) executarea unui atac terorist în România;
2) atragerea de noi adepţi la cauza palestiniană prin utilizarea violenţei, vizând radicalizarea altor palestinieni prezenţi în România.
Ca urmare, se apreciază că activităţile derulate de numitul M.M. Abumuaileq sunt elemente generatoare de ameninţări la adresa securităţii naţionale pe profil antiterorist, iar profilul psihocomportamental şi de risc al acestuia este potenţat de actuala situaţie de securitate din mai multe țări”. 

Război în Israel după atacul fără precedent lansat de mișcarea islamistă Hamas

Mișcarea islamistă Hamas a lansat, sâmbătă, 7 octombrie, cel mai puternic atac asupra Israelului din ultimii ani, într-un asalt-surpriză. Mai mulți terorişti s-au infiltrat pe teritoriul israelian, după un atac cu rachete fără precedent.

Sub acoperirea unor tiruri masive de rachete, militanții s-au infiltrat în sudul Israelului și au început să terorizeze civilii: crime, tortură, răpiri și jaf.

Israelul a răspuns în forță atacului Hamas, cu zeci de lovituri aeriene. Bilanțul morților ar fi ajuns, duminică, la peste 600 de israelieni, potrivit unor cifre înaintate de N12 News din Israel și peste 370 de locuitori din Gaza iar luptele sunt în desfășurare. Israelul a răspuns sâmbătă noaptea în forță atacului Hamas, cu zeci de lovituri aeriene. Zeci de israelieni, inclusiv femei și copii, sunt încă ținuți ostatici în Gaza.

BBC: Israelul, prins pe nepregătite din cauza unui eșec al serviciilor de informații

Israelul a fost prins pe nepregătite din cauza unui eșec serviciilor de informații, scrie corespondentul BBC, Frank Gardner.

„Acesta este un eșec colosal al serviciilor de informații pentru Israel. Țara are una dintre cele mai extinse și mai sofisticate rețele de informații din Orientul Mijlociu, atât interne, cât și externe.

Are informatori încorporați în interiorul grupurilor militante nu doar în teritoriile palestiniene, ci și în Liban, Siria și în alte părți.

În trecut, Israelul a reușit să asasineze lideri militanți fie prin atacuri de precizie cu drone, fie chiar cu telefoane mobile capcană. Și totuși, astăzi, la sfârșitul unei sărbători evreiești, se pare că a fost prinsă dormind la volan”, mai notează Gardner.

Jurnalistul britanic mai comentează că Hamas a reușit să planifice și să lanseze acest atac atent coordonat împotriva Israelului, aparent în secret total.

Analist israelian: „Mossadul este ocupat 100% cu Iranul, în ultimii doi ani”

Un analist israelian a comentat, de asemenea, pentru Gândul, aceste evenimente fără precedent, explicând, printre altele, de ce Hamas a ales acest moment pentru a ataca Israelul și cum a reușit să treacă de linia de apărare a Mossad-ului.

„Mossadul este ocupat 100% cu Iranul, în ultimii doi ani, și Gaza, oricum, nu e în fișa postului la ei. Shabakul (SRI-ul local) s-a concentrat, în ultimul an, pe Cisiordania, de unde au fost numeroase atentate, plus arabii din interiorul Israelului, care se omoară între ei – 198 de crime în 2023”, a explicat analistul israelian timing-ul atacului.

Acesta mai susține că o lungă serie de coincidențe nefaste și o imensă neglijență a israelienilor au condus la măcelul de sâmbătă.

”Informațiile militare au fost strict pe Hezbollah (Liban), unde au fost multiple escaladări/fricțiuni pe graniță. În paralel, liniște totală și zero incidente cu Gaza, deci, pe cale naturală, Hamas au fost ignorați/neglijați total.

Ugdat (batalionul) Gaza a fost lăsat la vatră de sărbători – Simchat Tora (sărbătoare care marchează încheierea ciclului anual de citire a celor cinci cărți ale lui Moise, n.r.). 80% din staff și, cu o zi în urmă, au dislocat puținii rămași la Huwara (la 80 km de Gaza), unde erau tensiuni.

Practic, pe o graniță cu gard de peste 100 km, au rămas cam 50 de soldați, care, păzind în ture, erau treji/activi cam 20. Sâmbătă, la ora 7:00, era precum 1 ianuarie în România. O lungă serie de coincidențe nefaste, plus o imensă neglijență/aroganță israeliană.

În paralel, blat și în mare secret, cu talent, Mohamed Deif/Hamas a organizat 100 de luptători (fără știrea marei mase a Hamas), care sâmbătă dimineață au demolat gardul cu un buldozer și au intrat în micile comunități aflate adiacent graniței, unde au tras la grămadă cu arme automate, plus grenade aruncate prin geam în case”, a spus analistul israelian, care a făcut și previziuni în ceea ce privește durata conflictului.

Duminică după-amiaza, liderul Hamas, Ayman Younis, ar fi fost ucis într-un atac aerian, susține presa palestiniană. Tel Aviv nu confirmat oficial. Casa în care se ascundea a fost spulberată de aviația israeliană. Younis, cel despre care organizația s-a lăudat că este „de negăsit”, nu ar fi supraviețuit nici 24 de ore după ce Israelul a declarat război. Cadavrul lui Younis a fost găsit sub dărâmături și identificat pozitiv de ADN, susțin surse neoficiale.

Citește și:

VIDEO | Liderul Hamas, Ayman Younis, ar fi fost ucis. Aviația israeliană l-ar fi spulberat cu tot cu casă. 150 de ținte din Gaza, lovite chirurgical

LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas

EXCLUSIV | Evaluarea necruțătoare a unui analist israelian. Cum a fost posibil masacrul și ce urmează. „Coincidențe nefaste, plus o imensă neglijență”

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Andrei Caramitru îi umilește pe românii care câștigă mai puțin de 1.500 de euro
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×