Prima pagină » Actualitate » Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a efectuat mai multe vizite INOPINATE la instituțiile subordonate din Neamț. Ce le-a cerut angajaților

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a efectuat mai multe vizite INOPINATE la instituțiile subordonate din Neamț. Ce le-a cerut angajaților

Marian Popescu

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Simona Bucura-Oprescu, a efectuat – vineri – mai multe vizite inopinate la sediile Agenției Județene pentru Plăți și Inspectie Sociala Neamț și Casei Județene de Pensii Neamț, potrivit unui comunicat al MMSS.

Vizitele neanunțate au vrut să surprindă felul în care sunt primiți cei care apelează la aceste instituții și cum este organizată activitatea.

În acest sens, ministrul a discutat cu angajații și conducerile celor două instituții, dar și cu cetățenii care aveau de rezolvat diverse probleme la acestea.

De asemenea, ministrul a observat și problemele legate de spații pe care le au cele două instituții.

Astfel, la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială activitatea se desfășoară în două clădiri distincte, la parterul unor blocuri.

În acest caz, Simona Bucura-Oprescu a cerut conducerii instituției o situație legată de chiria plătită, astfel încât să poată fi găsite soluții adecvate.

La Casa Județeană de Pensii, ministrul a discutat cu cei care se aflau la coadă pentru stabilirea dreptului de pensie și a cerut conducerii instituției optimizarea ghișeelor, astfel încât timpul de așteptare să fie cât mai mic pentru persoanele vârstnice.

În contextul în care se lucrează la noua lege a pensiilor, ministrul a vizitat birourile în care se realizează digitalizarea dosarelor de pensii.

Simona Bucura-Oprescu a solicitat ca procesul să fie accelerat, dar datele introduse să fie cele corecte.

„Am vrut să văd, așa cum am făcut in alte județe ale țării, care sunt condițiile în care sunt primiți românii care apelează la noi, cum se lucrează și ce probleme sunt în aceste instituții din punct de vedere logistic, dar și al personalului. Am solicitat ca oamenii să nu fie puși inutil pe drumuri o dată pentru depunere și încă o dată pentru ridicare, mai ales în cazul documentelor care pot fi eliberate rapid. Am cerut și să se deschidă ghișee suplimentare, astfel încât să fluidizăm procesul de eliberare și de înregistrare a documentelor pentru cetățeni”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

FOTO – mmuncii.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli