Prima pagină » Economic » Cei mai mari furnizori de pe piață reclamă că Guvernul limitează aplicarea reducerilor de preț la energie la clientul final. Solicitarea ACUE

Cei mai mari furnizori de pe piață reclamă că Guvernul limitează aplicarea reducerilor de preț la energie la clientul final. Solicitarea ACUE

Cei mai mari furnizori de pe piață reclamă că Guvernul limitează aplicarea reducerilor de preț la energie la clientul final. Solicitarea ACUE

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) solicită Guvernului să îşi respecte obligaţiile asumate faţă de consumatorii de energie şi reclamă, printr-un comunicat de presă, că Guvernul limitează plata schemelor de compensare a clienților de energie electrică și gaz, printr-un articol al proiectului recent  de Ordonanță de Urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Conducerea ACUE semnalează că măsura propusă de Ministrul Finanțelor va bloca, practic, tot lanțul energetic, prin incapacitarea achiziției de energie și a plăților pe întregul lanț: de la producător, transportator, la distribuitor și bugetul de stat.

Potrivit ACUE, noul proiect de Ordonanță de Urgență pentru limitarea cheltuielilor bugetare introduce, prin articolul XIV, măsuri de limitare a plăților pentru schemele de compensare a consumatorilor și destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie și, implicit, continuitatea alimentării în siguranță cu electricitate și gaz a gospodăriilor și companiilor, în prag de iarnă.

Federația ACUE are 23 de membri, printre care se numără grupuri importante din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, cu un număr total de 22.500 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro, conform organizației.

„Furnizorii și-au îndeplinit obligațiile rezultate din reglementări, au aplicat prețul plafonat la energie și au prefinanțat diferența de cost. ACUE solicită autorităților să își respecte promisiunile către consumatorii de energie și să-și îndeplinească partea lor de obligație la care s-au angajat prin propriile reglementări, respectiv să deconteze sumele datorate pentru compensarea clienților, în termenul legal”, arată organizația.

Federația ACUE a solicitat Guvernului eliminarea articolului XIV din proiectul de OUG menționat și o discuție de urgență pentru identificare unor soluții care să nu pericliteze alimentarea cu energie electrică și gaze naturale în prag de iarnă.

„Prin articolul propus, Guvernul limitează, de fapt, aplicarea reducerilor de preț la clientul final. Banii necesari sunt promiși de stat clienților de energie pentru acoperirea diferenței de preț, între prețul real și cel plafonat, nu sunt pentru furnizori. Furnizorii sunt folosiți ca intermediari pentru prefinanțarea acestor scheme de sprijin. Dacă nu mai poate susține plafoanele de preț, statul trebuie să găsească soluții alternative. Furnizorii și-au exprimat disponibilitatea de a participa la o discuție reală, cu factorii de decizie relevanți. Apreciem înțelegerea manifestată de colegii din plenul Consiliului Economic și Social și deschiderea la dialog a reprezentanților Ministerului Energiei”, a declarat Daniela Dărăban, directorul Executiv al ACUE.

Prevederile criticate

Reprezentanții Federației ACEU reiterează că măsura propusă de limitare a plăților pentru schemele de compensare a clienților destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie iar, din punct de vedere legal, reprezintă o încălcare a legislației naționale și a reglementărilor europene.

Proiectul de Ordonanță de urgență pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de Convergență și pentru modificarea unor acte normative, publicat marți în transparență decizională de Ministerul Finanțelor, prevede, la articolul citat:

ART. XIV – Articolul 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.274 din 22 martie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La alineatul (10), literele a) și b) vor avea următorul cuprins:

„a) 40% din valoarea solicitată în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de decontare conform prevederilor alin. (5), în limita sumelor disponibile în Fondul de Tranziție Energetică;

b) diferența de plată dintre valoarea determinată conform prevederilor art. 8 alin. (1) și valoarea prevăzută la lit. a), în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii valorilor aferente compensărilor, conform anexei nr. 4, în limita sumelor disponibile în Fondul de Tranziție Energetică;”

2. Alineatul (12) va avea următorul cuprins:

„(12) Sumele aferente compensațiilor acordate potrivit art. 7 alin. (1) se asigură prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și bugetul Ministerului Energiei din Fondul de Tranziție Energetică.”

De amintit că, la începutul lunii septembrie, ACUE a transmis, un apel la dialog cu autoritățile, în eventualitatea în care iau în calcul regândirea sau eliminarea actualei scheme de compensare, pentru a găsi împreună cea mai bună variantă, bazată pe realităților pieței, pentru a nu declanșa o nouă explozie a prețurilor.

În același timp, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, se declara, chiar săptămâna trecută, susținător ferm al schemei actuale de compensare – plafonare a tarifelor la energie și gaze naturale, mai ales pe fondul evoluțiilor geopolitice, care sunt, în unele cazuri, nefavorabile consumatorilor finali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...